Cetăţenii români, bărbaţi şi femei, cu domiciliul stabil în România, cu vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani, care nu au îndeplinit serviciul militar activ sau în rezervă, vor putea solicita, pe timp de pace, participarea, pe bază de voluntariat, la un program de pregătire militară de bază, cu durata de până la patru luni, se arată într-un proiect de modificare a Legii privind pregătirea populaţiei pentru apărare publicat, marţi, de MApN.
Potrivit unui comunicat transmis Agerpres, Ministerul Apărării Naţionale a publicat, marţi, în procedură de transparenţă legislativă, forma iniţială a unui proiect de lege pentru modificarea şi completarea Legii 446/2006 privind pregătirea populaţiei pentru apărare.
Soluţiile legislative propuse asigură coerenţa şi corelarea conţinutului legii cu prevederile actelor normative în domeniul apărării şi securităţii naţionale nou intrate în vigoare, menţionează sursa citată.
"Una dintre cele mai importante prevederi este adăugarea unei noi categorii de personal, militar voluntar în termen, în structurile Ministerului Apărării Naţionale, precum şi crearea cadrului legal privind participarea la programul de pregătire militară de bază a acestora. Astfel, pe timp de pace, cetăţenii români, bărbaţi şi femei, cu domiciliul stabil în România, cu vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani, care nu au îndeplinit serviciul militar activ sau în rezervă, vor putea solicita Ministerului Apărării Naţionale participarea, pe bază de voluntariat, la un program de pregătire militară de bază, cu durata de până la patru luni, în calitate de militar voluntar în termen", arată MApN.
Prin introducerea acestui concept, spune MApN, se are în vedere creşterea cantităţii şi calităţii rezervei de mobilizare, care s-a diminuat progresiv ca urmare a suspendării, începând cu 1 ianuarie 2007, a serviciului militar obligatoriu pe timp de pace. Ca urmare, cetăţenii români care vor executa, după adoptarea actului normativ, serviciul militar în calitate de militar voluntar în termen pot reprezenta o sursă importantă pentru completarea rezervei de mobilizare a Armatei României.
Conform MApN, o altă prevedere a proiectului se referă la crearea cadrului legal privind instruirea rezervei operaţionale pe timp de pace, similar rezerviştilor voluntari, avându-se în vedere necesitatea menţinerii aceluiaşi nivel de pregătire militară a acestor categorii de rezervişti care pot completa, în situaţiile prevăzute de lege, structurile cu atribuţii în domeniul apărării şi securităţii naţionale. Totodată, rezerviştii pot fi concentraţi, pe timp de pace, pentru îndeplinirea unor misiuni pe o perioadă determinată, potrivit nevoilor instituţiilor cu atribuţii în domeniul apărării şi securităţii naţionale.
Alte prevederi din proiectul de lege includ reglementarea modului de păstrare a locului de muncă pe toată durata cât salariaţii participă la exerciţiile şi antrenamentele de mobilizare, sunt concentraţi/mobilizaţi, conform legii, sau îndeplinesc serviciul militar în declararea mobilizării şi a stării de război sau la instituirea stării de asediu, precum şi crearea cadrului legal prin care centrul militar poate chema de cel mult trei ori pe an cetăţenii încorporabili, recruţii şi rezerviştii pentru clarificarea situaţiei militare, informează MApN.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 1118


Ultimele comentarii
Acum 11 ore
Alzara 1918
Acum 11 ore
Alzara 1818
Acum 11 ore
Emil
Acum 11 ore
MergeTreaba
Acum 11 ore
Ana Alexe