Joi,
18.04.2024
Innorat
Acum
5°C

Sibienii, invitați să facă brânză și unt la Muzeul Astra

Sibienii, invitați să facă brânză și unt la Muzeul Astra

În perioada 6-7 iulie Muzeul Astra din Sibiu organizează evenimentul ,,Stână Fest”, care va avea loc în patru gospodării de oieri din Mărginimea Sibiului.

Reprezentanții muzeului anunță că vor fi organizate opt ateliere interactive de confecționat/ folosit unelte din lemn specific bucătăriei tradiționale, dar și o reprezentație  de muls oi și apoi de închegat lapte în ciubăr. Următorul pas este pregătirea de caș și telemea în crintă & fierberea zerului în ceaun, iar apoi oaspeții, adică vizitatorii muzeului, vor putea servi jintița. Între timp, va fi bătut untul în bădău. Toate aceste activități speciale vor fi puse în scenă de către trei oieri din Mărginimea Sibiului.

„Oile dau lâna, care prelucrată de către femei, era sursa principală de îmbrăcăminte a familiei de oieri. Lâna, datorită compoziției sale, are capacitatea de a regla temperatura corporală, nu crează electricitate statică, vara ține răcoare iar iarna cald. Valoarea lânii în trecut era egală cu valoarea aurului. Femeile recondiționau fiecare țesătură deteriorată, prelungind viața acestuia pentru încă o bună perioadă de timp. Oaia, animalul cel mai menționat în Biblie, purtătoarea realității spirituale, își urmează protectorul și salvatorul după voce. Viața și activitatea zilnică a ciobanului este dependentă de existența turmei de oi. Vă așteptăm să descoperiți instrumentarul pentru pregătire a lânii și a laptelui de oaie și să degustați totodată brânzeturile rezultate cu posibilitatea de a le achiziționa de la producători”, a declarat Raluca Iliuț muzeograf Muzeul ASTRA, într-un comunicat de presă.

În cadrul Stână Fest 2022, vizitatorii Muzeului ASTRA vor avea ocazia să interacționeze cu haiducul, un personaj pitoresc din folclorul și mitologia românească. Astfel, printr-un ghidaj tematic (animație culturală), cei interesați vor cunoaște aspecte importante din viața celor care își duceau traiul în munți și păduri, chiar la stâni, fugind de autorități. Prin urmare, va fi prezent și jandarmul rural, personaj al satului și al statului, purtând uniforma jandarmilor din România de după Primul Război Mondial, cu însemnele Regimentului 8 Jandarmi (având în subordine compania de jandarmi a județului Sibiu).

Evenimentul face parte din proiectul Animă ASTRA!, cofinanțat de Primăria Sibiu prin Agenda Culturală 2022.

Programul evenimentului va cuprinde:

Activități care se derulează în cadrul programului ANIMĂ ASTRA

1. Atelier de confecționat instrumentar din lemn specific gastronomiei de odinioară și a celei contemporane.

2. Atelier demonstrativ de folosire a instrumentarului din lemn specific gastronomiei de odinioară și a celei contemporane:

- atelier demonstrativ de muls

- atelier demonstrativ de prelucrare a laptelui de oaie.

- ateliere de preparate tradiționale: cocoloș pe jar.

-pregătirea cheagului din rânză, saramurii, burdufului din piele de oaie.

3. Atelier de recondiționare a textilelor din lână de inspirație urbană și rurală – de la prelucrare la recondiționare. 

4. Beneficiile naturii în regiunea alpină: atelier explicativ al plantelor medicinale care cresc la munte

B. Activități care se derulează în cadrul programelor de valorificare a patrimoniului ale Muzeului ASTRA.

1. Jandarmul și haiducul la stână: reconstituire istorică al unui aspect din viața oamenilor la munte.

2. Atelier pentru copii și adulți: confecționarea stânii din Rășinari 3D

3. Ghidaj tematic în gospodăriile din Rășinari și Sebeș, realitatea virtuală prin ochelari VR: lumânările din seu de oaie versus lumînările din ceară de albine.

4. Introducere în spațiul expozițional: instrumentarul folosit în celar și fierbătoare.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus