Luni,
02.02.2026
Ninsori Usoare
Acum
0°C

Salt în numărul de cazuri noi în Sibiu: 249, în 24 de ore. DSP anunță o incidență de 3,58 la mie în municipiul Sibiu

Salt în numărul de cazuri noi în Sibiu: 249, în 24 de ore. DSP anunță o incidență de 3,58 la mie în municipiul Sibiu

249 de cazuri noi de coronavirus au fost înregistrate în ultimele 24 de ore în județul Sibiu, potrivit raportului de sâmbătă al autorităților. 119 cazuri au fost raportate vineri, și 126, joi. 

Sibiul este, pe locul trei în țară după numărul de cazuri noi, după București și Constanța. Cele mai multe cazuri noi de infectare cu SARS-CoV-2 sunt în Bucureşti - 1.161 şi în judeţele Constanţa - 255, Sibiu - 249, Cluj - 171, Timiş - 155 şi Prahova - 138.

50 de persoane infectate sunt internate în spitalele sibiene. Dintre acestea, 12 sunt copii. O persoană se află internată la ATI.

Citește și Rafila: Se dublează numărul cazurilor Covid. Vârful valului următor va fi între 7 și 10 august

Un număr de 3.718 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, în România, cu 389 mai puţine faţă de ziua anterioară, fiind efectuate peste 15.200 de teste.

DSP: Incidența în municipiul Sibiu este de 3,58 la mie, cu 605 cazuri active

Incidența în județul Sibiu trece de 2 și ajunge sâmbătă la 2,05 la mie. Potrivit datelor DSP Sibiu, cea mai ridicată incidență din județ este la Râu Sadului - 3,61 la mie, dar doar cu 2 cazuri la o populație de 554 de locuitori. 

605 cazuri active sunt înregistrate în municipiul Sibiu, iar incidența din ultimele 14 zile este de 3,58 la mia de locuitori. 

(168.957 de locuitori este populația din municipiul Sibiu luată în calcul de DSP Sibiu)

Potrivit acelorași date oficiale, în Șelimbăr sunt 52 de cazuri active, iar incidența este de 3,06 la mie. 53 de cazuri sunt active în Cisnădie, unde incidența este de 2,03 la mie. 

Citește și Utilizarea măştii, recomandată din nou în spaţii închise. Rafila anunță că vor fi repuse în funcţiune centrele de testare COVID

 

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

1 comentarii

Max rasinareanul

Acum 3 ani

Dintre cei internati ce procent sunt vaccinati ?
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus