Un bărbat de 55 de ani a decedat, sâmbătă seară, în comuna prahoveană Floreşti, după ce a căzut în şanţul săpat în timpul unor lucrări de canalizare, Poliţia deschizând un dosar penal pentru ucidere din culpă.
Conform Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova, citat de Agerpres, poliţiştii Secţiei Floreşti au fost sesizaţi de către un localnic cu privire la faptul că, în satul Novăceşti, o persoană a căzut într-un şanţ unde se efectuează lucrări de canalizare.
La faţa locului s-a deplasat de urgenţă echipa operativă, dar şi echipaje ale pompierilor prahoveni, care au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre un bărbat care nu prezenta semne vitale, personalul medical declarând decesul.
Bărbatul în vârstă de 55 de ani din comuna Floreşti a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Prahova în vederea efectuării necropsiei.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.
Surse apropiate anchetei au precizat, pentru AGERPRES, că în zonă existau elemente care semnalizau lucrarea.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 881
Ultimele comentarii
Acum 9 ore
Ron
Acum 10 ore
Mariana Deacu
Acum 10 ore
BittDanman
Acum 10 ore
Gheo Poplaceanul
Acum 10 ore
Gheo Poplaceanul