Reprezentanții Primăriei Sibiu anunță restricțiile de trafic care vor intra în vigoare de sâmbătă, 23 iulie, pe Blvd. Coposu, pentru desfășurarea celei de-a XIX-a ediție a raliului hard enduro Red Bull Romaniacs, care se va desfășura în perioada 26-30 iulie în Sibiu.
Competiția va debuta marți, 26 iulie cu bine-cunoscutul Prolog care va avea loc pe bulevardul Corneliu Coposu. Pentru buna desfășurare a evenimentului se impun anumite restricții privind circulația și parcarea pe această arteră. Astfel:
Circulația pe b-dul Corneliu Coposu se închide:
· În perioada 23 iulie, ora 18.00 - 25 iulie, ora 23.30, pe tronsonul cuprins între străzile Berăriei și Independenței. Străzile Berăriei și Independenței vor rămâne deschise circulației. Accesul spre Parcarea Teatrului de pe b-dul Coposu dinspre Piața Unirii va fi posibil pe o singură bandă de circulație.
· În perioada 25 iulie, ora 23.30 – 27 iulie, ora 6.00 se va închide integral, între giratoriul de pe strada Constituției și cel din Piața Unirii. Riveranii vor avea totuși acces către proprietăți, pe o bandă de circulație.
Șoferii sunt rugați să aleagă rute ocolitoare, pentru a evita blocajele.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Restricții de trafic pe Blvd. , Sibiu ,
Vizualizari: 1849
Ultimele comentarii
Acum 7 ore
Dragan Cristina
Acum 7 ore
Emil
Acum 8 ore
Hermannstädter
Acum 8 ore
Valentino Versace
Acum 8 ore
John