Daniel Chelcea, directorul Spitalului Clinic Județean Sibiu, anunță o serie de măsuri prin care se dorește optimizarea serviciilor medicale din cadrul Unității de Primiri Urgente (UPU) a unității medicale.
În primul rând, s-a scos la concurs postul de director medical al UPU, iar pasul doi va fi un set de uniforme pentru personalul medical, astfel încât pacienții să cunoască exact funcția acestora, spune directorul spitalului, joi, în cadrul unei conferințe de presă.
„Am decis scoaterea la concurs a postului de medic șef UPU. Acest post e în procedură, concursul va avea loc după jumătatea lunii februarie, pentru că sunt anumite proceduri care trebuie respectate. (...) Pentru că imaginea contează, am hotărât ca la UPU să existe uniforme, pe coduri de culoare, pacientul să știe exact cu cine stă de vorbă, până să vadă pe ecuson numele. Uniforma e obligatorie”, a anunțat directorul Daniel Chelcea.
El spune că angajații au nevoie de cursuri de comunicare, astfel că s-a luat decizia de a colabora cu Universitatea Lucian Blaga pentru a fi instruit tot personalul în acest sens.
”Continui să cred că avem nevoie de comunicare. Împreună cu ULBS am demarat niște prime contacte, niște cursuri de acest gen. O să vedem în funcție de evoluția pandemiei când se vor realiza Poate (n.r. vom participa) și noi, de ce nu. Și eu voi merge la aceste cursuri. (...) Vor purta uniforma medici, asistente, infirmiere, întregul personal medical, a completat Chelcea.
”Spitalul acesta a fost sub asediu o perioadă lungă de timp. Încrederea, din păcate, în instituția asta e foarte scăzută și ce trebuie să facem noi, împreună cu dumneavoastră, este să restabilim această încredere. Până la urmă dificultățile acestea de comunicare pornesc din ambele sensuri. Avem și noi problemele noastre, pe de altă parte și voi trebuie să ne ajutați”, a transmis Chelcea jurnaliștilor prezenți la conferință.
Directorul spitalului explică faptul că problemele apărute în cadrul spitalului, în ultimii ani, țin de o seamă de condiții speciale.
”Am știut ce-mi asum. Eram în plin an pandemic și cu un sfert de spital în șantier când am preluat această funcție. Mi-am asumat împreună cu toți colegii să ducem lucrurile mai departe. Pe valurile pandemice 4 și 5 am crescut calitatea actului medical. (...) Nu toate se văd acum, o să se vadă de-a lungul timpului”, a mai spus Chelcea.
El spune că unitatea de primiri urgențe e cel mai mare compartiment, cu 5.500 de cazuri pe lună.
”Nu vreau să caut scuze, vreau să aveți o imagine generală. UPU înseamnă 5500 de cazuri pe lună. Pe lângă asta înseamnă din cauza șantierelor lucrul în trei locații diferite, înseamnă lucrul pe două circuite diferite. Pe lângă asta, secțiile din spital, aflate în reabilitare și numărul redus de paturi mărește timpul petrecut de pacienți în urgențe, trebuie pregătite paturi. Toate acestea fac ca activitatea să nu fie la cel mai înalt nivel”, a mai spus Chelcea.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Eu
Acum 1 oră
Sibian
Acum 2 ore
Barosanu
Acum 2 ore
PETRICA
Acum 2 ore
Sibiu.adrian