Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
15°C

Sibiu: 7 persoane infectate sunt la ATI. Salturi în numărul de cazuri noi: de la peste 400 sâmbătă, la 4 duminică și 100 luni

Sibiu: 7 persoane infectate sunt la ATI. Salturi în numărul de cazuri noi: de la peste 400 sâmbătă, la 4 duminică și 100 luni

A început să crească numărul persoanelor infectate cu noul coronavirus internate în spitalul din Sibiu, la fel și numărul cazurilor noi. 

100 de cazuri noi de infectare cu noul coronavirus sunt raportate luni în județul Sibiu, după ce sâmbătă acestea au fost de 422, iar duminică, 4 (cu mențiunea că în weekend numărul testelor este, de obicei, mai scăzut.)

73 de persoane sunt internate în spital, 14 dintre aceștia fiind copii, iar 7 sunt la ATI, potrivit raportului transmis luni de ministerul Sănătății.

Medicul șef al Spitalului județean din Sibiu, Călin Cipăian, spunea joi că numărul cazurilor Covid este în creștere în județ, însă nu se poate vorbi de cazuri extrem de grave.

”Circulă aceste variante care sunt foarte infecțioase, dar care din fericire nu sunt foarte grave, dar se transmit foarte, foarte repede. A crescut numărul de cazuri. Faptul că o perioadă s-a întrerupt comunicarea, ați văzut că s-a reluat de la 4.000, asta înseamnă că virusul exista în populație”, a transmis Călin Cipăian.

De la începutul pandemiei 80.707 de cazuri au fost raportate în județul Sibiu. 

Incidența

Incidența calculată la 14 zile în județul Sibiu este de 4.01 la mia de locuitori.

Cel mai ridicat nivel al incidenței se înregistrează în municipiul Sibiu - 6,39 la mie, cu 1.080 de cazuri active. (la o populație de 168.975 de locuitori). Pe locul doi, cu 5,87 la mie, este Șelimbărul, unde, potrivit datelor DSP Sibiu, sunt 100 de cazuri active, la o populație de 17.036 de locuitori.

România

Un număr de 4.955 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore în România, cu 861 mai multe faţă de ziua anterioară, a anunţat, luni, Ministerul Sănătăţii. 

În ultimele 24 de ore au fost raportate cinci decese în rândul pacienţilor cu COVID-19 (doi bărbaţi şi trei femei). Dintre cele cinci decese, unul a fost înregistrat la categoria de vârstă 50-59 de ani, unul la categoria 60-69 de ani şi trei la categoria de vârsta peste 80 de ani.

Potrivit Ministerului Sănătăţii, pacienţii care au decedat prezentau comorbidităţi şi erau nevaccinaţi ani-COVID.

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus