Duminică,
17.08.2025
Fulgere Cu Ploi Usoare
Acum
26°C

Primul Festival Internaţional al Pepenelui va avea loc într-un sat din nord-vestul Bulgariei

Primul Festival Internaţional al Pepenelui va avea loc într-un sat din nord-vestul Bulgariei

În perioada 30-31 iulie, un Festival Internaţional al Pepenelui se va desfăşura, în premieră, în satul Florentin din comuna Novo Selo, a anunţat administraţia regiunii bulgare Vidin. Scopul festivalului internaţional este de a păstra şi promova meşteşugurile şi talentele culinare, şi de a reuni producători din Bulgaria şi din străinătate, scrie Agerpres.

La festival au fost invitate ansambluri din Bulgaria şi România, precum şi producători locali de vin, de pepeni verzi şi galbeni. În cadrul evenimentului vor avea loc plimbări cu barca pe Dunăre, demonstraţii culinare, activităţi în aer liber dedicate copiilor, concursuri culinare, iar pentru iubitorii folclorului se va organiza un club de dans şi un concert la care vor participa ansambluri din regiune. Festivalul se va încheia cu un spectacol de mers cu tălpile goale pe cărbuni încinşi.

Festivalul este organizat de centrul comunitar Probuda-1925, un comitet director şi de guvernatorul regiunii Vidin, Liuben Ivanov.

Ştire selectată de BTA pentru promovare şi publicare de către AGERPRES, fără intervenţie pe text, conform acordului de colaborare dintre agenţii. 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus