Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care călătoresc în Bulgaria că, potrivit noilor modificări legislative, șoferii care încalcă regulile de circulație și nu au domiciliul pe teritoriul bulgar sunt obligați să achite amenzile pe loc, exclusiv prin card bancar.
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a transmis un comunicat de presă în care anunță că autoritățile din Republica Bulgaria au introdus o nouă măsură privind circulația pe drumurile publice, prin care toți conducătorii auto străini, inclusiv românii, trebuie să plătească pe loc amenzile primite în trafic.
Plata se efectuează prin intermediul unui terminal POS aflat în dotarea echipajelor de poliție sau la cel mai apropiat automat de plată, unde conducătorul auto va fi însoțit de polițiști. Achitarea în numerar nu mai este permisă, se arată în comunicatul MAE.
„Refuzul de a achita amenzile în condițiile de mai sus atrage posibilitatea reținerii certificatului de înmatriculare şi a plăcuţelor de înmatriculare, în baza unui ordin emis de agentul constatator, ordin cu valabilitate de maximum trei luni. Acesta poate fi anulat oricând în acest interval de timp, în condițiile achitării amenzii”, precizează autoritățile.
Cetățenii români care întâmpină dificultăți pot contacta Ambasada României la Sofia.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 1241


Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Ion
Acum 1 oră
Marius
Acum 1 oră
Alzara 1918
Acum 1 oră
Sibian
Acum 4 ore
Buahahahahaha