Duminică,
17.08.2025
Cer Senin
Acum
20°C

Ungaria amenință că se va opune aderării Bulgariei la spaţiul Schengen dacă nu abrogă noua taxă pe tranzitul gazului rusesc

Ungaria amenință că se va opune aderării Bulgariei la spaţiul Schengen dacă nu abrogă noua taxă pe tranzitul gazului rusesc

Ungaria se va opune prin veto aderării Bulgariei la spaţiul Schengen dacă guvernul de la Sofia nu abrogă noua taxă pe tranzitul gazului rusesc, a transmis sâmbătă Ministerul de Externe ungar, potrivit Reuters, preluat de Agerpres

Într-un comunicat ce-l menţionează pe ministrul ungar de externe Peter Szijjarto, acesta precizează că a transmis clar guvernului de la Sofia că Budapesta va bloca prin veto aderarea Bulgariei la spaţiul Schengen dacă respectiva taxă percepută asupra principalei surse de aprovizionare cu gaz a Ungariei rămâne în vigoare. "Dacă ei pun în pericol pentru mult timp securitatea aprovizionării Ungariei cu energie, atunci noi vom opune veto intării lor în Schengen", a avertizat şeful diplomaţiei ungare.

Noul guvern bulgar condus de premierul pro-occidental Nikolai Denkov a impus în luna octombrie o taxă de 20 de leva (10 euro) pe fiecare megawatt oră de gaz rusesc, pentru a diminua veniturile Rusiei în contextul războiului din Ucraina, deşi nu a existat la nivelul UE vreo decizie pentru impunerea unei asemenea taxe.

Ungaria consideră această nouă taxă ilegală şi nejustificată şi a cerut Comisiei Europene să iniţieze o investigaţie împotriva Bulgariei, ceea ce nu s-a întâmplat. Serbia şi Macedonia de Nord au protestat la rândul lor faţă de impunerea acestei taxe de către Bulgaria.

Ungaria, ţară lipsită de ieşire la mare şi deci cu posibilităţi limitate de a se aproviziona cu gaze naturale lichefiate (GNL), este în continuare dependentă de gazul importat din Rusia. Gazul rusesc care tranzitează Bulgaria către Ungaria şi Serbia vine dinspre Turcia prin conducta TurkStream.

Premierul bulgar, care a motivat taxa impusă tranzitului rusesc prin creşterea veniturilor la bugetul de stat şi a susţinut că această taxă ar "echilibra" piaţa, a declarat săptămâna aceasta că Ungaria i-a trimis prin canale diplomatice semnale că ar putea bloca aderarea Bulgariei la Schengen şi a promis că o va abroga. 

Sursa foto: Facebook Peter Szijjarto 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Raluca Budușan

de Raluca Budușan

Sănătate, Educație
Telefon:
0766 905 671

Comentarii

2 comentarii

Emil

Acum 1 an

Victor Orban sparge dezmatul sampaniei cu mici a lui Rares Bogdan.

Acest mesaj a  fost moderat din cauza limbajului calomnios

Raspunde

Sibian

Acum 1 an

Da,Ungaria are politicieni care știu ce vor,chiar dacă nu ne convine asta!Politicienii noștrii,incompetenți și slugarnici,sunt călcati de toți in picioare!Iar rezultatele se văd! Și noi puteam utiliza dreptul de veto cu rezultate bune dar dacă ești acolo în vacanță sau la o sinecură nu poți avea mari așteptări!

Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus