Luni,
18.08.2025
Partial Noros
Acum
14°C

Coliziune frontală între două autoturisme, în Șura Mare. Un șofer a fost rănit

Coliziune frontală între două autoturisme, în Șura Mare. Un șofer a fost rănit

Un bărbat de 70 de ani a fost transportat la spital, după ce mașina pe care o conducea a intrat într-o coliziune frontală cu o altă mașină. Accidentul s-a petrecut în Șura Mare.

Cealaltă mașină era condusă de o tânără de 22 de ani din Slimnic. În prezent, se efectuează cercetări în vederea stabilirii cauzei care a dus la producerea accidentului. Trafic este blocat total.

La fața locului au intervenit un echipaj SMURD cu medic, o autospecială de descarcerare și una de stingere, de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență, precum și o ambulanță. Aceasta din urmă a ajuns prima la locul accidentului, întrucât se întorcea de la Slimnic cu un pacient pe care îl transporta la unitatea de primiri urgențe a Spitalului Județean, anunță Genu Scridon, reprezentantul Serviciului de Ambulanță.  

La fața locului pompierii militari au intervenit pentru descarcerarea șoferului de 70 de ani. Acesta a primit îngrijiri medicale la fața locului și este transportat la Unitatea de Primiri Urgențe Sibiu, conștient.

De asemenea, s-au acordat îngrijiri medicale pentru alte două femei care au refuzat transportul la spital.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Cristina Bălău

de Cristina Bălău

Eveniment, Cultură 
Telefon:
0770 962 946
E-mail: cristina[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus