La două zile de la scandalul cu furci și topoare din satul Netuș, polițiștii anunță și deschiderea unui dosar penal pentru ultraj: un tânăr de 26 de ani a fost reținut după ce a amenințat cu pietre și cu moartea doi polițiști care au participat la intervenție.
Este vorba de scandalul pentru care au intervenit și ”mascații” (Serviciul pentru Acțiuni Speciașe), după ce un locuitor din Netuș a sesizat prin 112 că mai bine de zece persoane îl amenință cu moartea, spărgându-i mașina și intrând în curtea casei sale cu furci, topoare și lemne.
După ce au reținut unul din agresori, polițiștii s-au văzut înconjurați de alte persoane care i-au amenințat inclusiv cu moartea, fapt care a dus la tragerea unor focuri de avertisment.
În cursul zilei de azi, polițiștii anunță că una dintre persoanele împotriva cărora au fost trase focurile de avertisment a fost reținut de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Agnita, pentru două fapte de ultraj. ”Din coroborarea mijloacelor de probă administrate în cauză până în acest moment procesual, există date și probe care conturează următoarea situație de fapt: în data de 17.08.2022, jurul orelor 20:48, persoana în cauză, în mod nemijlocit, a adus amenințări cu acte de violență unui număr de doi polițiști aflați în exercițiul atribuțiilor de serviciu și care, alături de o grupă a Serviciului pentru Acțiuni Speciale, desfășurau o activitate de conducere a unei persoane la sediul unității de poliție, prin exercitarea de gesturi cu caracter intimidant evident (ținerea în mână a unei pietre și manifestarea explicită a intenției de a arunca cu aceasta către organele de poliție), dar și prin amenințări verbale cu moartea”, se arată într-un comunicat remis cititorilor Turnul Sfatului de către IPJ Sibiu.
Dosarul penal deschis de procurori mai are în vizor o a doua persoană, despre care polițiștii spun că nu pot da, deocamdată, detalii. ”Vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare atunci când împrejurările cauzei vor permite acest fapt”.
În cursul zilei de mâine, când expiră mandatul de reținere de 24 de ore, ”procurorul de caz va decide asupra eventualei măsuri preventive care s-ar impune în cauză”.
Foto: arhiva TS
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: tanar retinut ultraj netus , dosar ultraj sibiu , tanar 26 ani retinut ultraj sc , scandal netuș
Vizualizari: 1366
Ultimele comentarii
Acum 10 ore
Kukuruku
Acum 10 ore
Kukuruku
Acum 10 ore
Carcotasul de serviciu
Acum 10 ore
Sibian
Acum 10 ore
Gigi