„Diferențele dintre noi nu sunt deloc mari. La început credeam că ele sunt mult mai adânci. Dar de fapt sunt doar lucruri mici. Bine, poate sunt două diferențe mai notabile. Aici toată lumea e atât de prietenoasă și dispusă să ajute. Nu vreau să spun că ucrainienii nu sunt de treabă, și știu că lucrurile astea depind de context, dar aici efectiv toată lumea a fost minunată. Asta e o diferență foarte mare față de Harkiv. Îmi iubesc orașul și mi-e foarte dor de el, dar noi acolo suntem mai asemănători cu rușii, nu vrem să ajutăm așa mult, suntem mai degrabă individualiști. În Harkiv trebuie să ai permanent ceva de lucrat sau de făcut. Oamenii nu au hobby-uri. Sigur, nu toată lumea, dar marea majoritate. În Sibiu, oamenii au un stil de viață mai relaxat, nu vor să sacrifice totul pentru muncă. În Ucraina poate abia în ultimii ani au mai început unii oameni să lucreze la relaxarea asta, dar aici e modul obișnuit și natural de trai. Oamenii par să aibă un echilibru mult mai bun între muncit și trăit. Nu totul se reduce la bani. Exact asta e cea de-a doua diferență pe care am observat-o. Sigur, nu știu dacă la fel stau lucrurile în orașele mai mari din România.
Am venit direct în Sibiu pentru că niște prieteni erau deja aici. Era o oprire bună în drumul spre Germania, unde ne invitaseră alți prieteni. Cum nu am reușit să închiriem primul apartament pe care l-am găsit, a trebuit să improvizăm rapid să avem unde dormi, așa că am ajuns în Bradu, lângă Sibiu. După ce ne-am trezit cu priveliștea munților în față, în orășelul ăsta extrem de liniștit, am decis că e mai bine să rămânem aici, că nu avem de ce să mergem mai departe în Germania.
În continuare e fantastic pentru noi să ne trezim în fiecare dimineață și să vedem munții aproape. Copiii sunt foarte fericiți că se pot juca în natură. Am fost surprins să descopăr multe case construite chiar în pădure, în timp ce alergam sau făceam o drumeție pe lângă Bradu. Oamenii trăiesc chiar și în păduri. E neașteptat. Downshifting-ul pare să fie o realitate aici.”
***
Sergey, iubitor de jazz și vânător de experiențe
Editori text: Alexandra Coroi și Bogdan Dumitrescu
Foto: Gabriela Cuzepan
sibian/că este un proiect dospit de Fundația Comunitară Sibiu, alături de wenglor Romania. Portretele ucrainenilor din Sibiu sunt prezentate cu ajutorul UK Aid din partea guvernului britanic.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 939
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
R
Acum 3 ore
Emil
Acum 3 ore
Newman
Acum 3 ore
Newman
Acum 3 ore
C