În aceste zile, Serviciul Salubritate al Primăriei orașului Cisnădie desfășoară o campanie pentru conștientizarea populației asupra necesității colectării selective și totodată de verificare a persoanelor declarate pentru plata taxei de salubrizare. Primăria Cisnădie a anunțat printr-o postare pe pagina de facebook faptul că în primele zile s-a constatat că peste 360 de apartamente din Cartierul Arhitecților nu aveau declarat numărul real de persoane care locuiesc la adresa respectivă.
„Doar în primele zile s-a constatat că peste 360 de apartamente din Cartierul Arhitecților nu aveau declarat numărul real de persoane care locuiesc la aceea adresa. Taxa specială de salubrizare se stabilește în funcție de numărul efectiv de persoane (copii și adulți, chiriași, etc.) care locuiesc într-un imobil, iar dacă acesta nu este declarat conform cu realitatea, consecințele, inclusiv o taxă mai mare, revin tuturor cetățenilor de bună credință”, transmite primăria Cisnădie într-o postare pe Facebook.
Serviciul Salubritate al primăriei Cisnădie readuce în atenția contribuabililor faptul că orice modificare privind numărul de persoane care locuiesc într-un imobil, se efectuează în termen de 30 de zile de la data producerii modificării prin completarea și depunerea declarației rectificative, pentru stabilirea taxei speciale de salubrizare.
Aceasta poate fi descarcată de pe site-ul primăriei: http://www.cisnadie.ro, sectiunea “Primaria – Salubritate – FORMULARE DECLARATII STABILIRE TAXA DE SALUBRIZARE”. Declarațiile pot fi depuse și online pe adresa de e-mail: [email protected].
„În perioada următoare verificările vor continua pe toate străzile din orașul Cisnădie. Campania vine să întărească încă o dată convingerea necesității colectării selective în beneficiul planetei noastre”, mai transmit reprezentanții primăriei Cisnădie.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 3488
Ultimele comentarii
Acum 40 minute
Ion
Acum 1 oră
Sibianul
Acum 1 oră
Jean
Acum 1 oră
Ion
Acum 1 oră
Hay Pleaca