Premierul Nicolae Ciucă a declarat, marţi, că a avut o discuţie cu ministrul Mediului, Barna Tanczos, cu privire la situaţia creată în urma suspendării zborurilor companiei Blue Air.
"Am vorbit cu ministrul Barna, pentru că poprirea a fost făcută de către AFM şi urmează să aibă o discuţie cu cei care au luat această decizie şi să deblocheze situaţia pentru că nu putem lăsa românii să aştepte în aeroporturile din care urmau să vină către ţară. Este vorba de 3.000 de români", a spus el, citat de Agerpres, înainte de a participa la evenimentul "România Viitorului" organizat la Politehnică.
Întrebat dacă vor exista consecinţe, el a răspuns: "Am vorbit cu domnul ministru, aşa cum am spus, şi urmează să analizăm şi să luăm o decizie".
Blue Air Aviation suspendă de marţi, 6 septembrie, până luni, 12 septembrie, toate cursele programate a pleca de pe aeroporturile din România, a anunţat compania, printr-un comunicat.
Potrivit reprezentanţilor operatorului aerian, suspendarea zborurilor a fost determinată de faptul că, din cauza popririi tuturor conturilor companiei de către Ministerul Mediului, Blue Air se află în imposibilitatea achitării costurilor curente, necesare pentru operarea zborurilor zilnice.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Vizualizari: 908
Ultimele comentarii
Acum 5 ore
Corbul
Acum 6 ore
Kukuruku
Acum 6 ore
Emil
Acum 6 ore
SibiAnus
Acum 6 ore
Chituță, ai grija la codiță