Luni,
16.09.2024
Innorat
Acum
10°C

Primăria Sibiu despre asfaltarea Podului Minciunilor: Așa era și înainte. Plus, imagini de epocă, cum arăta Podul acum o sută de ani

Primăria Sibiu despre asfaltarea Podului Minciunilor: Așa era și înainte. Plus, imagini de epocă, cum arăta Podul acum o sută de ani

Demarate la finalul lunii august, lucrările de reparații la Podul Minciunilor au trecut de prima fază, ocazie cu care a și fost proaspăt asfaltat.

Imaginile cu simbolul Sibiului sub un strat de asfalt au devenit virale pe rețelele sociale, numeroși sibieni arătându-se dezamăgiți și scandalizați de această măsura.

Reporterul Turnul Sfatului a cerut municipalității un punct de vedere pe această temă: de ce nu s-au găsit soluții mai apropiate de vârsta podului?

”Podul Minciunilor era pavat cu asfalt și înainte de lucrările de reparații (atașăm o fotografie care atestă acest lucru). Fiind vorba de lucrări de reparații în regim de urgență, schimbarea soluțiilor de amenajare nu este permisă. Astfel, refacerea părții superioare a podului s-a realizat prin frezarea asfaltului vechi și turnarea unui strat nou de asfalt”, au explicat oficialii Primăriei Sibiu.

Redăm mai jos fotografia pusă la dispoziție de municipalitate:

podul minciunilor

Pe de altă parte, soluția propusă de mulți sibieni, pavarea cu piatră cubică, nu este realistă.

”Precizăm că varianta amenajării podului cu pavaj din piatră cubică nu este posibilă din cauza grosimii pavajului care ar înălța partea superioară prea mult, precum și din cauza greutății pavajului care ar pune o presiune prea mare pe structura de rezistență a podului. Mai mult, asfaltul este un mai bun impermeabilizant decât pavajul din piatră cubică, podul istoric fiind astfel mai bine protejat de infiltrații”, au mai explicat oficialii Primăriei Sibiu.

Reporterul Turnul Sfatului a stat de vorbă și cu un istoric pe această temă. În a doua jumătate a secolului XIX, podul a fost acoperit cu lemn, ulterior cu un strat de nisip și praf care, de altfel, acoperea în acele vremuri mai tot centrul istoric al Sibiului. Însă, realitatea este că în cea mai mare parte a existenței lui Podul Minciunilor a fost asfaltat. Exact așa cum este și acum.

Personalitatea consultată ne-a pus la dispoziție câteva fotografii de arhivă și vederi în care se poate vedea că podul este aproape neschimbat:

Needitat. Podul Minciunilor, acoperit cu bitum

Sursa foto: Alt-Hermannstadt in Ansichtskarten, Fotos, Gemälden und Grafiken

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

10 comentarii

Oblio

Acum 2 ani

...măcar să fi pus o șipcă, să facă delimitarea aia dreaptă.....nu contează CUM, contează că s-a BIFAT o problemă.
Raspunde

Der Konig

Acum 2 ani

Daca sute de ani, acest pod-simbol al orasului, a fost acoperit de praf sau ciment/asfalt, asta nu inseamna ca a fost ok. Luminatii din primarie puteau apela la un inginer specializat in amenajari ale monumentelor medievale. Praghezii oare cum au facut cu podul Carol? Este acoperit integral cu dale. Dale care sa reflecte vechimea si stilul arhitectural. Nu dale de la Elis pavaje. Sigur, noi suntem cu mult peste prapaditii aia de cehi, suntem sibieni! Sigur, toti cei care contraargumentam prostia legendara a administratiei locale si nu o aplaudam hipnotizati, suntem pesedisti si trebuie sa ne intoarcem la Valcea. Multumim!
Raspunde

Dezil Uzionat

Acum 2 ani

Pe bune? Bitum? Aveti macar vreun strop de simt estetic acolo in Primarie?
Raspunde

Marius

Acum 2 ani

Oare da puneau piatra groasa de 2-3cm era bine? Zona este doar pietonala. Daca intrebau specialisti adevarati primeau raspunsuri,nu specialisti "casei". Voi nu vati saturat de oameni din primarie,prefectura,consiliul judetean?
Raspunde

Rammstein

Acum 2 ani

Prima Doamnă nu are opinie ?...se zice că ocolește acest pod ca dracul de tămâie!...se zice ca podul se surpă cu cei ce au mințit....
Raspunde

Mirabela Hosmanean

Acum 2 ani

Este foarte bine ca nu se pune piatra cubica! Podul Minciunilor este un loc deosebit pentru pozele mirilor care ies din curtea Casei de Casatorii din Piata Mica! Doamnele elegante care poarta tocuri nu vor avea probleme facand poze instagramabile pe pod asfaltat. Piatra cubica este un dusman al tocurilor, implicit al egalitatii de gen si ar trebui scoasa si inlocuita cu asfalt peste tot in centrul Sibiului!
Raspunde

Bullshittt

Acum 2 ani

Macar sa vopseasca intr o nuanta mai deschisa, sa se armonizeze cu restul! O culoare mai deschisa!!! Pana si autostrada are mai mult farmec!
Raspunde

Dyf

Acum 2 ani

puteau sa faca totul cu beton amprentat si se facea sa arate cu pata istorica, era impermeabil (se introducea in reteta impermeabilizant) si se putea vopsi sau finisa dupa bunul gust si tot arata mai bine decat acel asflat (care da este cu asfalt de pe vremea lui ceausesc deci nu au schimbat nimic din 1989)
Raspunde

Xxx

Acum 2 ani

Sper ca măcar aici capacele de canal sa fie ka nivelul asfaltului ca restul orașului nu e nici una!!! Dar ca noroc ca bănuiesc ca nu e nici un canal pe pod asa ca iată singurii 20 m de asfalt perfect
Raspunde

Marius

Acum 2 ani

Cand au batut cu picamarul nu s-au gandit ca trepidatiile pot afecta structura de rezistenta si asa subreda? Intreb pentru un prieten.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus