Marți,
19.08.2025
Ceata
Acum
13°C

Retrocedările de imobile către minoritatea germană: din 136 de cereri toate au fost soluționate

Retrocedările de imobile către minoritatea germană: din 136 de cereri toate au fost soluționate

FDGR a depus în total 136 de cereri privind retrocedarea unor imobile care au aparținut minorității germane. Toate au fost soluționate, 12 dintre acestea încheindu-se cu retrocedarea în natură a imobilelor. Datele au fost transmise de organizație într-un comunicat de presă.

În comunicat se menționează că aceste date au fost solicitate de la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților (ANRP) în contextul mai multor comentarii publice cu privire la acest subiect.

În cadrul Ședinței Comisiei Guvernamentale Mixte Româno-Germane pentru problematica minorității germane din iunie 2022 s-a menționat că procesul de analizare a cererilor FDGR privind retrocedarea unor imobile care au aparținut minorității germane a fost finalizat. În acest sens, deputatul Ovidiu Ganț a solicitat din partea ANRP o informare cu privire la numărul total de cereri depuse de către FDGR, câte au fost soluționate printr-o retrocedare a unor imobile în natură, în câte cazuri s-au acordat despăgubiri și câte solicitări au fost respinse sau clasate. 

Răspunsul semnat de Cristina-Florentina Stanca, Președinte ANRP, este următorul:

FDGR a depus la Comisia specială de retrocedare (în temeiul O.U.G. nr. 83/1999) 136 cereri de retrocedare, care toate au fost soluționate. Au fost restituite în natura 12 imobile, în 5 cazuri s-a propus acordarea de măsuri compensatorii, au fost respinse 61 de cereri, în cazul altor 61 cereri au existat fie renunțări, fie redirecționări sau conexări cu alte cereri (numărul deciziilor este mai mare decât numărul cererilor, întrucât FDGR a formulat mai multe cereri de retrocedare vizând același imobil). 

Citește și: FDGR, despre retrocedarea Muzeului de Istorie Naturală. ”E dat ca muzeu, așa trebuie să rămână, indiferent sub cine”

„Răspunsul oficial al ANRP, instituție aflată în subordinea prim-ministrului, pune capăt fabulațiilor întreținute de către tot felul de persoane sau partide dubioase, referitor la numărul imobilelor retrocedate către FDGR”, a afirmat deputatul Ovidiu Ganț.

„Din 136 cereri depuse în toată țara, 12 au fost soluționate prin retrocedare in natura iar în 5 cazuri s-au propus despăgubiri. Cifrele vorbesc de la sine și nu necesită explicații suplimentare referitoare la minciunile la adresa FDGR”, a mai adăugat deputatul.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Vizualizari: 2257

Ion Surdu

de Ion Surdu

Redactor

Comentarii

8 comentarii

Un jurist

Acum 2 ani

Dar totuși anumite cifre spun multe: 61 de cereri respinse (aproape jumătate). E posibil, din eroare, să fi apreciat că posesia din trecut pe care FDFGR-ului a exercitat-o asupra câtorva proprietăți (clădiri) reflecta o stare de drept, dar e evident că marea majoritate a cererilor respinse s-a făcut cu rea-credință.
Raspunde

Luminita

Acum 2 ani

case furate de comunisti, sau ce vorbesti ?
Raspunde

Cichicean

Acum 2 ani

Comunistii de care vorbesti nu au furat nimic. Fiecare sas care a plecat in Germania pana in 1989 si a avut casa proprietate a primit banii pe ea. Acum intreb in ce baza au fost aceste retrocedari si au scos oameni in strada din locuinte? Unde este hotia stimata L.....nita?

Raspunde

Bubi Seven

Acum 2 ani

Oare cite cereri a facut robotul R2-D2?
Raspunde

Till Eulenspiegel

Acum 2 ani

12.Solutionate.

Raspunde

Vivi Dragan

Acum 2 ani

Totusi ce se intimpla cu fostul liceu pedagogic de pe Magheru ca sta de 10 ani si nu se intimpla nimic. Daca cultele ar plati impozite pe cladiri nu ar permite sa se intimple ce se intimpla pe Magheru.
Raspunde

Erbaksis Bulut

Acum 2 ani

In tara asta coruptă unele minorități,nu toate,doar cele șmechere,ne joaca pe nas. de pildă nemții,în speță ramura săsească ( pe la 1700 au "descoperit" brusc că sunt o ramura a nemților,până atunci erai sassi, o nație mica și separata..In Sibiu o judecătoare coruptă,cu pensie acum de 300 milioane,le-a făcut cadou toate imobilele deținute in trecut de Grupul Etnic German,filiala locala a Partidului Nazist German..deși au fost confiscate de statul român la recomandarea Națiunilor Unite Antinaziste..Suntem o colonie,fac străinii ce vor la noi ..Stat fără câini..

Raspunde

Alic Sulampaharov

Acum 2 ani

R2-D2...guvernatorul străinilor ..

Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus