Doi bărbaţi din judeţul Sibiu, cercetaţi în stare de arest preventiv pentru pornografie infantilă în formă continuată, au fost trimişi în judecată de procurorii DIICOT, arată Agerpres.
"Prin actul de sesizare s-a reţinut faptul că, în perioada septembrie 2021 - iulie 2022, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, unul dintre inculpaţi, prin intermediul sistemelor informatice, a procurat, deţinut şi stocat peste 600 de materiale pornografice cu minori dintre care a distribuit, prin acte repetate, către diferite persoane sau grupuri, aproximativ 1.000 de materiale pornografice cu minori, respectiv fişiere tip video şi imagine, în care sunt reprezentate persoane minore având un comportament sexual explicit", se arată într-un comunicat transmis sâmbătă de DIICOT.
Sursa citată precizează că bărbatul a comercializat unele dintre materiale pe mai multe platforme online, în schimbul unor sume în valută sau criptomonede. "Cu privire la cel de-al doilea inculpat, arestat preventiv într-o cauză privind săvârşirea infracţiunii de omor, s-a reţinut faptul că, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în perioada ianuarie-aprilie 2022, prin intermediul sistemelor informatice a procurat, deţinut şi stocat peste 300 de materiale pornografice cu minori, respectiv fişiere tip video şi imagine, inclusiv reprezentări grafice (animaţii)", se mai menţionează în comunicat.
Procurorii DIICOT au stabilit că cei doi făceau parte dintr-un grup în interiorul căruia erau realizate şi distribuite materiale ce conţin acte de violenţă deosebită îndreptată împotriva oamenilor şi animalelor.
După finalizarea rechizitoriului, dosarul a fost înaintat pentru judecare la Tribunalul Sibiu.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Vizualizari: 3154
Ultimele comentarii
Acum 48 minute
Claudiu
Acum 1 oră
Felceru
Acum 2 ore
Dorina
Acum 3 ore
Marius
Acum 9 ore
Sibiu.Adrian