Sâmbătă,
25.10.2025
Cer Senin
Acum
3°C

Traversarea neregulamentară, cea mai des întâlnită abatere a pietonilor sibieni. Peste 250 de amenzi aplicate de polițiști, în doar trei zile

Traversarea neregulamentară, cea mai des întâlnită abatere a pietonilor sibieni. Peste 250 de amenzi aplicate de polițiști, în doar trei zile
Foto Poliția Sibiu/arhivă

Principala abatere săvârșită de pietonii sibieni, constatată de polițiști, este traversarea neregulamentară a străzii, transmit pentru Turnul Sfatului reprezentanții Poliției Sibiu.  

În perioada 20 - 22 octombrie, polițiști din cadrul Serviciului Rutier Sibiu și cei ai formațiunilor de poliție rutieră din județul Sibiu au desfășurat acțiunea „Indisciplina pietonală”, pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere grave, se arată într-un comunicat al instituției. 

Scopul principal al acestei acțiuni este de a reduce cauzele generatoare de evenimente rutiere în care sunt implicați conducătorii auto sau ceilalți participanți la trafic, cât și conștientizarea acestora asupra riscurilor la care se expun.

La acțiune au participat, în medie, 74 de polițiști, iar în urma activităților desfășurate au fost constatate 472 de abateri, dintre care 265 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de aproximativ 14.300 de lei, au fost aplicate pentru indisciplina pietonală.

„Polițiștii rutieri recomandă tuturor participanților la trafic să manifeste prudență și responsabilitate în deplasare, iar pietonilor, să respecte cu strictețe regulile de circulație, să traverseze doar pe la trecerile semnalizate și după o asigurare temeinică, să evite folosirea telefoanelor mobile sau a altor dispozitive care pot distrage atenția, să fie vizibili pe timp de noapte și să aibă o conduită preventivă în vederea reducerii riscului de accidente rutiere generate de indisciplina pietonală, contribuind astfel la creșterea gradului de siguranță pe drumurile publice,” transmite sursa citată. 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus