Cu curaj, la Popa Grill. Săriți chiftelele speciale

La mijlocul săptămânii trecute m-am trezit cu nițică treabă prin jurul târgului Obor. O treabă de jumătate de oră, care s-a făcut aproape trei. Cum foamea deja urla de o oră prin stomac de una singură am abandonat cu grație pachețelul care mă aștepta în frigiderul de la redacție iar cea mai apropiată soluție a fost La Popa Grill.

Un garaj cu două mese afară și niște băncuțe înăuntru pe care, inițial, l-am crezut închis, pentru că pe la 11 nu era nici țipenie de om înăuntru. După vreo oră de treabă, cum foamea deja bătea la ușă, am zis să verific măcar dacă e deschis și destul de mare mi-a fost surprinderea, era aproape plin.

După salopetele mesenilor l-am clasificat drept un preferat al muncitorilor ceea ce, deobicei, e semn foarte bun. Știți că se zice despre „bombe” că de cele mai multe ori mâncarea e excelentă. Și de foarte multe ori chiar așa a și fost, așa că am plecat foarte încântat din „inspecție”, așteptând să termin cât mai repede treaba, cu un ochi la ce făceam, cu altul înspre micii care se perpeleau pe grătar.

A mai durat ceva până am încheiat și deja stomacul meu făcea un meniu pe care eram aproape sigur că n-aveam cum să îl termin. Dar, deh, pe foame nu te joci, așa că am pornit pentru a treia oară cu gândul că iau câte una din fiecare.

Ca la o locantă la margine de oraș, meniul nu e cine știe ce mare stufoșenie, meniu de grill. Mici, cârnăciori, cârnați de casă, ceafă și piept de porc, pulpe, piept și aripioare de pui și trei ciorbe, nelipsita ciorbă de burtă, o ardelenească și o ciorbă de perișoare. Plus „chiftelele speciale” trecute pe un carton extra-meniu, ca să fie cu adevărat speciale, nu se amestecă ele cu muritorii.

Recunosc, n-am avut curajul să comand și ciorbă. Canalul din mijlocul restaurantului și aspectul de fost service auto nu e chiar încurajator. M-am rezumat la chestii puse pe grătar așa că am cerut patru mici, o porție de cârnăciori, 4 chiftele speciale, cartofi prăjiți, o salată de varză acră și sosul casei. Dacă de ciorbă n-am avut curaj, măcar sosul să îl încerc și o cola, să fiu sigur că se duc toate în jos pe gâtlej.

În 10 minute, bucatele erau întinse pe masă și ne-am apucat de înfulecat. Am început cu chiftelele speciale, care au fost cât se poate de departe de a fi speciale. Poate zgârciurile întâlnite la fiecare îmbucătură să fi fost ceea ce le-a dat titulatura și locul special din meniu. Am zis că poate devin speciale dacă le combin cu sosul. Dimpotrivă, au devenit desert.

Sosul e un fel de maioneză cu usturoi în care cineva a scăpat borcanul cu zahăr. Sau poate o lingură de miere în plus, sincer, nu mi-am dat seama cu ce era îndulcit, dar era diabetic de dulce. Pas la chiftele, pas la sos, hai să ne dregem cu micii. N-am ce să le bag de vină micilor, pe foamea aia au fost aproape ce trebuie, poate prăjiți o idee prea mult.

Dar scăldați într-o cantitate rezonabilă de muștar și reglați din pită au mai anulat din amintirea tristă a chiftelelor speciale. Cârnăciorii au fost chiar gustoși, fără să fie nici ei ceva special, o sursă bună din comerț, atât. Dar mi-au plăcut foarte mult cartofii și salata de varză acră a fost și ea foarte gustoasă.

Una peste alta nu mă pot plânge. Într-un garaj, lângă târgul Obor, e absurd să aștepți stele Michelin. E un grătar cinstit, care îți potolește foamea, iar dacă m-oi mai nimeri pe-acolo nu n-o să zic. Dar nici nu m-aș întoarce special pentru vreun preparat de-acolo. Iar la 60 și un pic de lei cât a costat toată afacerea aș zice că eu am ieșit mai câștigat. Plus că am tras un somn sănătos cu burta plină, deci să trăiască domnu` Popa că a hrănit un suflet flămând.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

de T.S.