33 de tineri care au obținut note peste 9,50 la sesiunile de evaluare națională și de bacalaureat din acest an au fost premiați astăzi, 12 septembrie 2022, la sediul Primăriei Municipiului Mediaș. La inițiativa primarului Gheorghe Roman, consilierii locali medieșeni au aprobat în cadrul ședinței extraordinare din data de 2 septembrie 2022, hotărârea nr. 257 pentru acordarea unor premii speciale fiecărui absolvent de gimnaziu sau liceu din municipiul Mediaș care a obținut media peste 9,50 la examenele de evaluare națională sau de bacalaureat susținute în sesiunea iunie – iulie 2022, după caz.
În cadrul întâlnirii desfășurate în Sala Mare de Ședințe a municipalității, primarul Mediașului, dl. Gheorghe Roman, a oferit diplome celor 25 de absolvenți de liceu și 8 absolvenți ai școlilor gimnaziale din municipiul Mediaș. De asemenea, tinerii au fost recompensați și cu premii în bani, fiecare în valoare de 1.500 de lei. La eveniment au mai luat parte directori și cadre didactice din unitățile de învățământ, dar și părinți ai elevilor premiați.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 907
Ultimele comentarii
Acum 10 ore
Ron
Acum 11 ore
Mariana Deacu
Acum 11 ore
BittDanman
Acum 11 ore
Gheo Poplaceanul
Acum 11 ore
Gheo Poplaceanul