Două super-producţii şi-au împărţit luni onorurile la Premiile Emmy decernate luni seara la Los Angeles: mastodontul HBO ''Succession'' a fost votat cel mai bun serial dramatic, în timp ce serialul sud-coreean "Squid Game" a făcut istorie în competiţie, inclusiv cu un premiu pentru cel mai bun actor pentru interpretul său principal, Lee Jung-jae, informează agenţiile internaţionale de presă citate de Agerpres.
Deja distinsă cu marele trofeu în 2020, "Succession", o cronică întunecată şi curajoasă a unei familii puternice care se sfâşie pentru a prelua controlul unui imperiu mediatic (sinistru de asemănător cu cel al miliardarului Rupert Murdoch), a mai obţinut alte trei premii în acest an, în special pentru scenariu şi pentru cel mai bun actor în rol secundar, acordat lui Matthew Macfadyen.
În pofida celor 25 de nominalizări, producţia americană a trebuit să împartă lumina reflectoarelor cu fenomenul sud-coreean "Squid Game", o acuzaţie întunecată şi violentă a exceselor capitalismului, în care nişte nemernici se ucid între ei în cadrul unor jocuri crude pentru copii, în speranţa de a câştiga milioane de dolari.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Succession , premiile Emmy , Squid Game
Vizualizari: 1405


Ultimele comentarii
Acum 5 ore
Mesterul dupe net
Acum 5 ore
Emil
Acum 5 ore
Sibian
Acum 5 ore
Lucrul bine facut - NOT
Acum 5 ore
Asdfasdf