Luni,
18.08.2025
Ploi Usoare
Acum
17°C

Din nou despre parcarea pe spațiul pietonal din Piața Mare. Urban Bike Revolution: „Se scrie maculatură despre mobilitate activă. Realitatea e cu totul alta”

Din nou despre parcarea pe spațiul pietonal din Piața Mare. Urban Bike Revolution: „Se scrie maculatură despre mobilitate activă. Realitatea e cu totul alta”

Organizația Urban Bike Revolution critică prezența mașinilor pe partea pietonală de la intrarea în Piața Mare dinspre strada General Magheru exact în ziua în care Primăria Sibiu a anunțat cum va fi marcată Ziua fără mașini.

Reprezentanții organizației au publicat mai multe poze la intervale diferite de timp, în care au arătat inutilitatea indicatorului rutier dela intrarea în Piața Mare, ce interzice parcarea mașinilor. Totodată, aceștia au atras atenția că nici polițiștii locali nu au intervenit în soluționarea situației, dar nici de pe aplicația Sibiu City App nu au primit un răspuns. 

Azi, intrând întâmplător în Piața Mare (pe str Ghe. Lazăr) am observat 6 mașini parcate în zonă - poza 1
După aproximativ 1h m-am întors pe același drum, erau 5 mașini parcate - poza 2
Conform indicatorului de la întrare, parcarea în acea zona nu există - poza 3
În jur de 12:30 am făcut o sesizare pe Sibiu City App. Sesizarea o fost înregistrată. Am așteptat să sosească un echipaj să vedem ce se întâmplă.
În jur de 13:15 m-am plictisit de așteptat și am sunat la 911 (numărul politiei locale). În tot acest timp 2 agenți de la Poliția Locală stăteau/ "patrulau" în zonă. - poza 4
Dna de la dispecerat m-a asigurat că trimite sesizarea la domeniu' public, că dacă au întrat au acces, nu inainte să îmi comunice că echipajele lor patrulează prin oraș. Pe lângă cei doi agenți din Piata Mare, alte 2 mașini ale Poliției Locale erau parcate în fața Muzeului de Istorie Naturală (de pe str. Cetății), cu tot cu agenți, la nici 400m distanță. E ora 14:55 și tot nu am primit un mesaj cu soluționarea.
În același timp primesc de pe Sibiu City App o notificare cu săptămâna mobilității, iar una din teme e ziua fără mașină.   - poza 6
Se scrie maculatura despre mobilitate activă, orașul distanțelor de mers pe jos, oraș verde etc. Realitatea e cu totul alta
Ar ajuta un punct de vedere din partea Primăria Municipiului Sibiu, că de la Politia Locala Sibiu Oficial ....
Suntem total de acord cu indemnul Primăriei Sibiu din poza 7 "Haideți să ne implicăm și să îmbrățișam un nou stil de viață!"” - au descris situația cei de la Urban Bike Revolution.

Citește și: Ziua fără mașini, în centrul istoric: locatarii de pe mai multe străzi sunt rugați să găsească alte locuri de parcare. Programul activităților

Urban Bike Revolution este o asociație, care are ca scop crearea și dezvoltarea unei culturi a utilizării bicicletei și integrarea acesteia în cultura de zi cu zi a orașelor din România.

Această situație a fost descrisă și în articolul „Mai egali decât restul: cum parchează gratuit ”unde vor mușchii lor” aleșii și șefii instituțiilor sibiene”, cu referire la spațiul din preajma clădirii în care își are sediul FDGR. Într-un răspuns pentru Turnul Sfatului Primăria invoca prevederile Convenției de la Viena: „Instituțiile cu sediul sau care desfășoară activitatea în zona pietonală beneficiază de acces gratuit, conform H.C.L. 57/2007 cu modificările și completările ulterioare (nota autorului: respectiva hotărâre nu prevede nicăieri că mașinile pot fi și parcate pe spațiul pietonal, ci doar reglementează accesul auto spre sediile din zonele pietonale). Mașinile care parchează în această zonă se încadrează în această categorie, aparținând unor instituții care, spre exemplu, beneficiază de această facilitate în baza Convenției de la Viena. Parcarea acestor autovehicule în această zonă se face ocazional și punctual, pe o durată scurtă, în momentele în care este necesar pentru eficiența acțiunilor desfășurate, cu păstrarea culoarelor pentru accesul și circulația pietonilor și pentru circulația mașinilor rezidenților din zona centrală”.

Citește și: Mașinile vor putea fi ridicate și de pe trotuare. Proiect în Camera Deputaților

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Ion Surdu

de Ion Surdu

Redactor

Comentarii

20 comentarii

FDGR

Acum 2 ani

Sunt tot felul de mașini ale FDGR, care sunt mai egali decât alții.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Bambolero

Acum 2 ani

ești milițian, și ai verificat tu?
Raspunde

Nemo

Acum 2 ani

Masinile 1 si 5 din prima poza sunt cele din garda doamnei Iohannis.
Raspunde

Sibian

Acum 2 ani

Dar de biciclistii care nu respecta semnul ce mai zic cei de la Revolution? E plin centrul PIETONAL de biciclisti calare
Raspunde

Nonick

Acum 2 ani

Asteptam cu interes protestul acelorasi "Bike Revolution" cand vad biciclisti in Piata Mare (sper ca se vede semnul care interzice circulatia bicicletelor in zona, l-au incercuit chiar ei).
Raspunde

Bubi Seven

Acum 2 ani

Mai mergeti la cursuri pentru auto , nu vad nicaieri un semn care interzice bicicletele !
Raspunde

Jsksn

Acum 2 ani

ala nu e semn care interzice bicicletele, e semn care interzice mopedele si motocicletele...
Raspunde

Un sibian

Acum 2 ani

Măcar studiați legislația înainte de vă exprima public!!! Observ că ați indus deja în eroare cel puțin 10 persone care au dat like mesajului dvs. Se poate observa foarte clar în Anexa nr. 2 a OUG nr. 195/2002 că indicatorul respectiv interzice accesul MOTOCICLETELOR și CICLOMOTOARELOR, nu bicicletelor (https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/255109). Dar reacția dvs. trădează mai mult decât necunoaștere: o ură, conștietizată sau nu.
Raspunde

X

Acum 2 ani

Daca nu cunosti semnele de circulatie, macar nu mai comenta ca te faci de rusine
Raspunde

Corbul

Acum 2 ani

Acel semn interzice accesul motocicletelor și ciclomotoarelor. Semnul pentru interzicerea bicicletelor e diferit.
Raspunde

Sibian

Acum 2 ani

Momentan sunt mai deranjanti pentru pietoni biciclistii care fac slalom cu nesimtire prin zonele pietonale. Suntem o familie cu 2 copii si mergem frecvent de acasa cu bicicletele in Piata Mica/Mare, insa de cum trecem pe sub Podul Minciunilor coboram si mergem pe langa ele. Nu e greu. Am sesizat de numeroase ori Primaria sa ia masuri ca in orice alt oras civilizat (ex Timisoara, Brasov) si sa scoata Politia Locala pe zonele pietonale care sa atraga atentia biciclistilor ca nu au voie calare. Amenzile sa vina dupa avertisment. Dar Primaria noastra e depasita...
Raspunde

Io

Acum 2 ani

Cred ca nu cunoasteti semnele de circulatie, e interzis mopede si motociclete.
Raspunde

Rica

Acum 2 ani

Campanie electorala mizera a USR-ului cu care ne-am obisnuit deja. De ce toate comentariile pe site-ul Bike "Revolution" fac referire la politicieni USR care o sa faca si o sa dreaga? "Am venit din coincidenta, echipat cu o camera profi si am stat doua ore de veghe pe strada. Dupa aceea am editat imaginile." Ce penibil! Populisme ieftine marca AUR. Mergeti acasa baieti, oricum nimeni intreg la cap n-o sa va mai voteze evar.
Raspunde

Noone

Acum 2 ani

Semnul invocat se refera la motociclete, nu biciclete! DAR AR FI NEVOIE DE RESTRICTIONAREA BICICLISTILOR IN ZONELE PIETONALE. Sunt multi care confunda pietonalele cu ceva piste de concurs sau ceva de genul...
Raspunde

Gigi

Acum 2 ani

Orice prevederi ar invoca Primaria, tot mârlănie e parcarea in zona respectivă. @Sibian @Nonick : va trebui să repetați școala de șoferi, semnul arată că accesul este interzis ciclo-motoarelor.
Raspunde

Un sibian

Acum 2 ani

adevarul e ca NI SE RUPE de tot si de toate, de la primar pana la ultimul cetatean!!!
Raspunde

Un sibian

Acum 2 ani

cei de la domeniu public din primaria Sibiu sunt depasiti de "evenimente" de foarte multa vreme...in Sub Arini (aleea Eminescu, intrarea dinspre str. Avrig) au semn cu accesul interzis pentru biciclisti, moto, etc. si imediat sub e semnul de restrictie de viteza 5 km/h...??? probabil pentru pietoni!!! de fapt ei stiu ca pe acolo se circula ca-n jungla cu biciclete, trotinete, ATV-uri si ce mai vreti voi, se fac ca nu stiu dar pun totusi restrictie de 5 km/h...NOAPTEA MINTII!!!
Raspunde

Sorin

Acum 2 ani

Acel semn interzice accesul motocicletelor si mopedelor, nu si al bicicletelor, conform codului rutier
Raspunde

Nicușor von Șorliken

Acum 2 ani

Administratia noastra saxona-FDGR si masinile primei doamne sunt sfinte si merita sa ingenunchiem pe strada atunci cand trec pe langa noi! Au tot dreptul constitutional sa parcheze unde doresc! Sunt icoanele sufletului nostru de sibieni! Votam FDGR!
Raspunde

Horea

Acum 2 ani

Asta inseamna sa duci mai departe mostenirea lui Brukenthal: dai drepturi peste drepturi alor tai si prietenilor (gen w. Keul si multi altii) iar pe romani (iobagi in cazul lui Bruk.) nici nu-i primesti in audiente, exact ca primarii klaus sau inexistenta fodor.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus