Sâmbătă,
16.08.2025
Cer Senin
Acum
29°C

Turoperator: Românii preferă staţiunile balneoclimaterice pentru minivacanţa de Sf. Andrei

Turoperator: Românii preferă staţiunile balneoclimaterice pentru minivacanţa de Sf. Andrei

Staţiunile balneoclimaterice sunt pe lista destinaţiilor preferate de către turiştii români pentru mini-vacanţa de Sf. Andrei - 1 Decembrie şi cu ocazia sărbătorilor de iarnă, relevă o analiză realizată de unul dintre turoperatorii de pe piaţa din România.

În topul preferinţelor românilor se află Băile Felix/Călimăneşti şi Căciulata/Băile Herculane, în special pentru rezervările din programele de înscrieri timpuri şi pachetele speciale de Sf. Andrei - 1 Decembrie, conform datelor Bibi Touroperator.

"În acest an, vedem o creştere importantă a rezervărilor pentru sezonul de toamnă - iarnă în care sunt utilizate vouchere de vacanţă, doar o parte din cele emise în acest an fiind folosite pe perioada verii. În cazul nostru, peste 30% din rezervările pentru perioada următoare sunt realizate prin intermediul voucherelor de vacanţă. Acestea rămân un mecanism important prin care mulţi români pot accesa oferte turistice din România", a precizat Adrian Voican, preşedintele agenţiei de turism, potrivit Agerpres.

Potrivit sursei citate, costul unui sejur pentru perioada analizată, în staţiunea Băile Felix variază între 1.100 lei de persoană/pachet 3 nopţi, cu pensiune completă la un hotel de 3 stele, şi 2.100 de lei/persoană la un hotel de 5 stele pentru patru nopţi, cu demipensiune. Pachetele includ mese festive şi programe de divertisment, acces la piscine interioare şi exterioare.

Până la finalul lunii octombrie se pot face înscrieri timpurii pentru Crăciunul 2022 şi Revelionul 2023, iar în cele mai multe situaţii se acceptă plata unui avans de 20% - 30%, urmând ca restul sumelor de bani să fie achitate înainte de debutul sejurului. Anulările până la data de 1 decembrie sunt gratuite.

Un sejur de Revelion la Băile Felix costă între 1.600 de lei/persoană/pachet de 3 nopţi la un hotel de 2 stele, respectiv 2.500 de lei/persoană/pachet la un hotel de 4 stele, cu demipensiune, masă festivă de Revelion, programe de divertisment şi acces la piscine.

foto depositphotos.com

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus