Marţi,
19.03.2024
Innorat
Acum
-0°C

Petiție pentru montarea de parapeți pe Valea Oltului. IPJ Sibiu: Nu se poate. Drumul e prea strâmt, cad pietre, nu pot trece transporturile speciale

Petiție pentru montarea de parapeți pe Valea Oltului. IPJ Sibiu: Nu se poate. Drumul e prea strâmt, cad pietre, nu pot trece transporturile speciale

La mijlocul lunii august, o întreagă familie din Alba a murit într-un accident auto, pe Valea Oltului, în drum spre Marea Neagră. Accidentul l-a determinat pe un scriitor din județul vecin să amintească de o petiție prin care a cerut autorităților montarea de parapeți, care să despartă sensurile mers pe acest tronson de drum.

”Mereu se spune: „nu avem autostrăzi”. Nimeni nu pune punctul pe i, astfel încât până la faimoasele autostrăzi trebuie să intervenim și să îi protejăm pe cei care circulă regulamentar, montând separatoare de sensuri. Acest fapt trebuie făcut în cele mai multe locuri de pe drumurile naționale, în special a celor mai circulate, unele dintre ele recunoscute ca adevărate „șosele ale morții” ( DN 1, DN 2, DN 6, DN 7 etc). Separatoarele de sensuri trebuie montate atât în curbe, cât și pe porțiunile întinse de drum. S-a dovedit că în locurile în care s-au montat separatoare accidentele mortale s-au redus cu 100%”, a scris cetățeanul din Alba Iulia.

De ce nu se poate

Nu a strâns decât puțin peste 500 de persoane, iar polițiștii sibieni spun că e aproape imposibilă montarea parapeților pe Valea Oltului, în zona accidentului produs în această vară.

”Pe DN 7, în zona kilometrului 240, nu se poate recurge la măsura separării sensurilor de deplasare prin montarea de parapeți din beton.

Motivele care susțin acest lucru se referă pe de o parte la caracteristicile drumului, respectiv lățimea acestuia nu permite delimitarea fizică prin parapet de beton deoarece ar necesita reducerea cu o lungime de aproximativ 1 m a părții carosabile, situație care nu poate fi acceptată de către administratorul drumului, potrivit Normelor Tehnice din 30 august 2017 privind proiectarea, construirea și modernizarea drumurilor”, explică IPJ Sibiu în urma unei solicitări Turnul Sfatului.

Mai sunt însă și alte argumente care ar face imposibilă montarea parapeților.

”Pe de altă parte o astfel de măsură ar îngreuna foarte mult atât activitățile de întreținere a drumului (deszăpezire), cât și intervenția la evenimente a autospecialelor, care s-ar deplasa cu greutate pe acele sectoare de drum îngustate.

Mai mult decât atât, acest aspect ar putea duce la crearea unor situații de risc pentru siguranța traficului rutier în condițiile în care sectorul de drum este unul cu un grad ridicat de instabilitate meteorologică, mai ales pe timp de iarnă și umiditatea carosabilului determinată de prezența delimitării fizice a sensurilor, care intervine în geometria drumului, ar favoriza apariția condițiilor de drum alunecos și apariția fenomenului de acvaplanare.

Totodată, o altă problemă ce trebuie analizată este cea a căderilor de pietre, situație întâlnită frecvent pe acest tronson de drum și care necesită pentru degajarea obstacolelor de pe carosabil un spațiu mare de manevră. Astfel această activitate ar fi îngreunată de amenajarea cu parapeți, care nu ar mai oferi posibilitatea intervenției și dirijării alternative a traficului într-o situație ca aceasta sau chiar a unor accidente rutiere.

Un alt argument se referă la împiedicarea tranzitării sectorului de drum de către transporturile speciale (agabaritice) ce nu s-ar mai putea realiza din lipsa spațiului necesar (lățime a benzii).

În acest context, nu putem decât să atragem atenția conducătorilor auto asupra necesității crescute de a respecta normele rutiere, în caz contrar riscând să fie implicați în accidente rutiere cu consecințe grave”, transmit polițiștii sibieni.

CNAIR ar vrea parapeți pe Valea Oltului. Dar doar unde se poate

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) susținea încă din 2019 că  Valea Oltului se află în planul companiei pentru montarea de parapeţi.

Purtătorul de cuvânt al CNAIR, Alin Şerbănescu, declara pentru adevarul.ro că se află în derulare, de ani de zile, un program pentru montarea de separatoare pe mai multe porţiuni de drumuri naţionale care permit acest lucru.

„Este un program multianual. În ultimii ani s-au tot montat separatoare, atât pe DN 7, cât şi pe DN 1, DN 6, peste tot. Dar, totul depinde de cum evoluează acest program multianual. fiindcă nu putem monta toţi parapeţii odată. Avem o relaţie foarte bună cu Poliţia, de colaborare, ţinem cont de ei, cunosc situaţia şi sunt informaţi când urmează să se facă astfel de lucrări. Ştim de probleme, luăm întotdeauna măsuri, depindem şi de bugete şi de capacitatea firmelor de a implementa proiectele. Dar nu le lăsam de izbelişte, tot timpul le avem în vedere. (...) Anul acesta (n.r. 2019), ştiu că este în plan Valea Oltului sau o parte din ea, cu excepţia zonelor unde sunt alunecări sau alte probleme, unde întâi trebuie să se facă reparaţii. Separatoarele de sens pot fi montate doar acolo unde drumul o permite: drum cu trei sau patru benzi şi dacă este posibilă intervenţia în cazul unui accident: a poliţiei, pompierilor, SMURD-ului etc.”, a explicat purtătorul de cuvânt al CNAIR despre condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească porţiunea de drum pentru a fi montaţi parapeţi.

Până la 63 de mii de vehicule circulă zilnic pe Valea Oltului

Ministerul Transporturilor a prezentat anul trecut un studiu referitor la circulația pe Valea Oltului, pentru a vedea impactul pe care l-ar avea în trafic dacă s-ar opri accesul vehiculelor de transport.

Conform datelor, valabile pentru luna august 2021, pe sectorul cuprins între Pitești și Râmnicu Vâlcea al DN7, media zilnică a variat între 26.149 vehicule etalon și 46.654 vehicule, iar pe sectorul cuprins între Râmnicu Vâlcea și Veștem al DN7, media zilnică variază între 23.118 și 63.353 vehicule.

”Nivelul de serviciu pe sectoarele menționate este “F”, caracterizat prin viteza medie de circulație mai mică de 35 km/h, flux de trafic forțat și instabil, libertate nulă de manevră a conducătorilor auto și congestie în trafic. Față de cele arătate, instituirea restricției de circulație pentru vehiculele rutiere cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, altele decȃt cele destinate exclusiv transportului de persoane, pe sectorul cuprins între Pitești (intersecția DN7 cu DN7C) - Rȃmnicu Vȃlcea - Veștem (intersecția DN7 cu DN1), în zilele de vineri, sȃmbătă și duminică, în perioada 01 iulie - 31 august se justifică”, se arată în document.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

7 comentarii

Emil

Acum 1 an

Mai rau ca-n comunism, specialii au prioritate, nu viata.

Raspunde

Gheorghe ion

Acum 1 an

Pui separatoare pe sens. Si daca ai o căruță in față ce faci? Dac a iti sare un caine sau un om in fata masinii, nu mai ai cum sa ii ocolesti. Mare e gradina...
Raspunde

Raul

Acum 1 an

Din pacate si dupa voturi se vede ca putini gandesc practic. Bineinteles ca acele separatoare de beton sunt mai mult o cauza de accident decat un ajutor. Un tir scapat de sub control trece si prin cele doua separatoare de sens ale unei autostrazi. Au fost doar un motiv de a mai cheltu niste bani aceste separatoare ca si denivelarile pentru reducerea vitezei. Abia avem si noi drumuri cat decat plane si acum le facem damburi artificiale ca sa mai stricam cauciucuri, suspensii, combustibil si sa turam motoarele ca sa demaram. "Prosti da' multi."
Raspunde

Nume si Prenume

Acum 1 an

Gata am rezolvat, nu se poate!
Raspunde

Adrian

Acum 1 an

Poți sa faci 5000 de petiții și sa pui 10 000 de paratpeti atâta timp cât sunt numai cretini pe drum care nu respecta nici o regula de circulație...din păcate vom mai vedea asemenea accidente. Nu vreau sa fiu rău și nici sa judec pe nimeni, accidentul care sa produs acolo nu sa produs din cauza ca nu sunt parapet sau mai știu eu ce... șoferul a depășit în zona nepermisa, ceea ce nu trebuia sa facă atâta timp cât în mașină avea copil mic... Îmi pare rău dar asta e opinia mea...
Raspunde

Justin

Acum 1 an

De 32 de ani se știe ca e drumul cel mai folosit și mai aglomerat și totuși nu s-a făcut nimic .pana nu au intervent Renault pt autostrada foarte necesara Sibiu- Pitești nu se deranja nimeni sa ușureze viata oamenilor .acum pt vreo 100 de km cât e autostrada se vaita de parca ar făta. Ca e greu ca nu putem ,tipic romanesc.ceva ce ar trebui făcut în vreun an ăștia fac în 10 .fel de fel de filrmulețe subvontractoarele subcontractorilor se vaita ca e greu.
Raspunde

Vlad

Acum 1 an

Familia din Alba a murit din vina soferului imbecil. Nu depășești pe Valea Oltului daca nu esti 200% sigur. Nu e asta un moriv sa schimbi drumul.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus