Iolanda este singurul poștaș din cartierul Gârcini din Săcele, Brașov, considerat cea mai mare comunitate de romi din Sud-Estul Europei. Și una dintre cele mai sărace. O zi din munca ei a fost relatată pe pagina de Facebook a Poștei Române, iar în câteva zile a strâns mii de reacții.
”Oficial numără 6000 de suflete. Neoficial sunt 10.000. În Gârcini descinderile, “cuțitarii” și bătăile cu bâte par a fi ceva banal. I se mai spune și “Țigănia” sau “Vestul Sălbatic de Săcele”. Pe stradă, în oraș, te ocolesc dacă te simt că locuiești în Gârcini. De multe ori, de frică”, scrie în postare.
”Întoarsă acasă, de la Oficiu, cu zeci de mii de lei în geantă, poștărița Iolanda privește scena pe care o știe bine de trei ani: vreo 50 de romi, tineri, copii și bătrâni, se zgribulesc înfrigurați în poarta casei ei. O așteaptă de câteva ore ca pe pâinea caldă. De ea depinde traiul lor. Primesc din mâna Iolandei sursa principală de venit: alocația și “handicapul”. Poștărița le deschide poarta casei, intră în oficiul poștal din curte, încuie ușa, întinde teancurile cu bani pe masă și deschide geamul. O sută de ochi îi pândesc fiecare mișcare. Zeci de buletine dansează prin aer, oamenii se îmbrâncesc care să ajungă primul la geam. “Mi-e tare milă de ei!”, șoptește Iolanda. De fapt, numele ei este Jolan Gocsman și lucrează la Oficiul Poștal Săcele 1!, scrie în postare.
Spune că aici e ceva obișnuit să vezi pe ulițe tineri beți și pe jumate despuiați ”care flutură cuțite-n mână și caută sămânță de scandal. Poți să-i zici cartierul tinerilor”.
”Media de vârstă este 22 de ani, 60% dintre mame sunt minore. Bunicii sunt rarități, puțini trăiesc peste 60 de ani. Mor de foame, de boală, de mizerie. Dintre copiii care merg la școală, nici jumătate nu reușesc să termine cele 10 clase obligatorii. Majoritatea familiilor trăiesc din furturi, cerșit, alocații, ajutoare sociale și pensii de handicap. Ceva programe sociale ar exista, dar niciunul nu a reușit să schimbe cu adevărat nimic. Scrie presa locală că Gârciniul este cu bunăștiință ținut în mizerie pentru că folosește la alegeri. În ziua votului, 90% dintre ei ies la urne”, se precizează în postare.
Cei care muncesc cinstit, puțini la număr, s-ar muta din cartier, dar n-are cine să le cumpere casele. Nimeni nu vrea să se mute în Gârcini.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 3083
Ultimele comentarii
Acum 43 minute
Ion
Acum 1 oră
Sibianul
Acum 1 oră
Jean
Acum 1 oră
Ion
Acum 1 oră
Hay Pleaca