Joi,
11.09.2025
Ploi Moderate
Acum
21°C

5.000 de euro furați dintr-o casă. Bărbatul mai avea doar o treime din bani când a fost prins de polițiștii sibieni

5.000 de euro furați dintr-o casă. Bărbatul mai avea doar o treime din bani când a fost prins de polițiștii sibieni

Un bărbat din Brateiu a fost reținut ieri de polițiștii sibieni, fiind bănuit de furtul a 5.000 de euro dintr-o locuință din Moșna. 

"La nivelul Secției nr. 2 Poliție Rurală Mediaș se afla în lucru sesizarea unui bărbat din Moșna cu privire la furtul sumei de 5.000 euro, faptă care s-ar fi comis la data de 25 septembrie a.c., în intervalul orar 16:00 – 18:00, când persoane necunoscute ar fi pătruns în imobil< transmit reprezentanții IPJ Sibiu printr-un comunicat de presă remis TS. 

În 27 septembrie, polițiștii au identificat un bărbat din Brateiu, în vârstă de 36 de ani, bănuit de săvârșirea acestei fapte. Totodată, s-a reușit recuperarea sumei de 1.700 de euro și 702 lei, pe care bărbatul o avea asupra sa la momentul depistării.

În urma probatoriului administrat și audierii bărbatului, s-a luat măsura reținerii pentru 24 de ore în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Sibiu, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, urmând a fi prezentat în cursul acestei zile Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Cercetările continuă la nivelul Secției nr. 2 Poliție Rurală Mediaș, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș. 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus