Duminică,
17.08.2025
Ploi Moderate
Acum
21°C

Bunuri furate dintr-o mașină a poliției. Era parcată în zona IPJ Sibiu

Bunuri furate dintr-o mașină a poliției. Era parcată în zona IPJ Sibiu

Polițiștii sibienii fac cercetări cu privire la identificarea unor persoane care în noaptea de 26 spre 27 septembrie ar fi furat mai multe bunuri dintr-o mașină a poliției, parcată pe strada Revoluției, în zona Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu.

La nivelul Biroului de Investigații Criminale Sibiu din cadrul Poliției Municipiului Sibiu este înregistrată  o cauză penală având ca obiect săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

„Este vorba despre furtul unor bunuri dintr-o autospecială de poliție utilizată de către polițiștii din cadrul BPA A1 Râmnicu–Vâlcea – Deva. Fapta ar fi fost comisă în noaptea de 26/27 septembrie a.c., în timp ce autospeciala era parcată pe strada Revoluției din municipiul Sibiu”, transmit reprezentanții IPJ Sibiu.

Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, în vederea identificării autorului și aplicării măsurilor legale în consecință.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Vizualizari: 1012

Comentarii

3 comentarii

Proadevar

Acum 2 ani

Vai de mama lor! Urmeaza sa fure tot IPJ-ul, dupa ce au spart si PP Sura!!!
Raspunde

Un sibian

Acum 2 ani

nici o problema!!! poate asa fac ceva cu zecile de rable care stau acolo blocand zona de parcare!!!
Raspunde

Dfghdfh

Acum 2 ani

parca faceau publicitate si recomandari sa nu se lase in masina la vedere lucruri de valoare si alte efecte personale care sa atraga hotii. ei nu le respecta care tocmai fac recomandarile? sau au furat girofarul si sirena :)
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus