Sâmbătă,
16.08.2025
Cer Senin
Acum
21°C

O sibiancă de 67 de ani a fost înșelată cu 90.000 de lei prin metoda accidentul. Un bărbat s-a dat drept asistent medical

O sibiancă de 67 de ani a fost înșelată cu 90.000 de lei prin metoda accidentul.  Un bărbat s-a dat drept asistent medical

O femeie din Sibiu, în vârstă de 55 de ani, a fost înșelată cu aproximativ 90.000 de lei, prin metoda accidentul, anunță miercuri reprezentanții IPJ Sibiu.

ERATĂ. Reprezentanții IPJ Sibiu au revenit cu o erată la comunicatul de miercuri. Femeia înșelată are 67 de ani, nu 55 cum greșit a fost transmis în primă fază.

Sibianca a anunțat poliția ieri, 11 octombrie. Victima a povestit că, luni, în 10 octombrie, în jurul orei 12:00, a fost apelată pe telefonul fix de un bărbat care a pretins că este fiul său și care, sub pretextul că a suferit un accident la coloana vertebrală, i-a cerut 16.000 euro necesari unei intervenții chirurgicale de urgență. Ulterior, la telefon s-a prezentat un bărbat care a pretins că este medic, și care i-a solicitat să îi remită suma de bani necesară operației. 

La scurt timp, la locuinței femeii s-a prezentat o persoană de sex masculin, prezentându-se ca fiind „asistent medical”, căreia aceasta i-a înmânat aproximativ 90.000 de lei. 

"În cauză, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Sibiu au deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, iar cercetările continuă sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu în vederea identificării persoanelor implicate și aplicării măsurilor legale în consecință" se arată în comunicatul de presă remis Turnul Sfatului.

Polițiștii sibieni atrag din nou atenția asupra solicitărilor primite telefonic de a oferi sume de bani unor persoane necunoscute sub pretextul că o rudă apropiată ar fi fost implicată într-un accident grav și ar avea nevoie de bani fie pentru intervenții medicale de urgență, fie pentru rezolvarea situației juridice. 

Poliția Sibiu: Vă rugăm insistent să nu dați curs acestor apeluri!

Dacă primiți o astfel de solicitare, păstrați-vă calmul, sunați-vă ruda respectivă indiferent de oră, solicitaţi cât mai multe detalii despre unitatea medicală, de poliţie sau parchet unde s-ar afla aceasta şi sunaţi pentru confirmare.

Fiţi atenţi la persoanele cu care intraţi în contact, pe stradă, în jurul blocului, aparent întâmplător. Este posibil că acestea să va urmărească, să încerce să se împrietenească cu dumneavoastră şi să afle detalii despre familie sau vecini.

Nu le furnizaţi persoanelor necunoscute informaţii despre membrii familiei dumneavoastră sau despre vecini.

Atenţie! Persoanele vizate sunt cele de vârsta a doua şi a treia, despre care se presupune că dețin acasă sume mari de bani şi rude care nu se află în proximitatea lor. Tocmai de aceea, vă recomandăm să le explicați părinților despre această metodă și să îi rugați ca la orice apel de acest gen să nu intre în panică, să nu intre în jocul de rol pe care îl fac acești infractori, să închidă telefonul și să vă sune pe dumneavoastră. 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

6 comentarii

Marioara

Acum 2 ani

Dupa atatia ani, cred ca sunt vreo 10, unii tot se mai lasa prostiti?! 90 000 de lei e o suma imensa! Ce tampenii a putut sa-i spuna ca sa cada in plasa si sa dea atatia bani?!
Raspunde

Adi

Acum 2 ani

Poate va intrebati cum de mama nu si-a recunoscut fiul la telefon. Va spun eu: acesta simuleaza ca plange (deci are vocea mult schimbata) deoarece il doare foarte tare iar, din acest motiv, conversatia este foarte scurta. Am patit si eu in urma cu cativa ani cand am fost "retinut" in urma unui accident, iar mama ma "auzea" plangand si implorand sa faca rost de bani. Noroc ca mama, vrand sa faca rost de bani, a sunat-o pe sora mea care m-a sunat pe mine. M-am dus urgent la mama acasa dar, vazand probabil masina la poarta, infractorul nu a mai venit (as fi vrut sa dea din nou telefon si sa-l prind cumva dar a renuntat).
Raspunde

Munteanu

Acum 2 ani

Genul asta de infractori ar trebui prinsi si batuti cu cureaua la fundul gol, apoi azvarliti in puscarie de unde sa nu poata iesi pt. buna purtare sau vreo carte scrisa...
Raspunde

Ion

Acum 2 ani

Cata vreme puscariile nu sint dotate cu bruiaj telefonic o sa continue prostirea credulilor ca timp au ....incadrarea inselaciunii e fix pix din pdv juridic,o gluma ptr infractorii versati !
Raspunde

Scafandru de plumb

Acum 2 ani

Fapta descrisă in articol aste clar inselaciune. Dar ce reprezintă fapta de a scrie in titlul articolului, citez =O sibiancă de 67 de ani a fost înșelată= si apoi, in randul următor sa scrii, citez din nou , =O femeie din Sibiu, în vârstă de 55 de ani, a fost înșelată cu aproximativ ... Adică, cititorii care dau bani pe acest ziar, nu sunt indusi in eroare ? Nu au dreptul la informatie corectă?
Raspunde

ID

Acum 2 ani

Și totuși... Am senzația că, uneori, se acționează "la pont"...
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus