Încă de la jumătatea lunii iulie conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu anunța scoaterea la concurs a postului de Medic Șef la Secția de Primi Urgențe a unității. În momentul de față se așteaptă un răspuns de la reprezentanții Ministerului Sănătății în urma unor demersuri făcute de spital. Managerul anunța că procedura poate dura până la jumătatea lunii februarie a anului viitor.
În luna iulie a acestui an Daniel Chelcea, directorul Spitalului Clinic Județean Sibiu, anunța o serie de măsuri prin care se dorește optimizarea serviciilor medicale din cadrul Unității de Primiri Urgente (UPU). Printre acestea se afla și decizia de a scoate la concurs postul de medic șef la urgențe.
„Am decis scoaterea la concurs a postului de medic șef UPU. Acest post e în procedură, concursul va avea loc după jumătatea lunii februarie, pentru că sunt anumite proceduri care trebuie respectate. (...) Pentru că imaginea contează, am hotărât ca la UPU să existe uniforme, pe coduri de culoare, pacientul să știe exact cu cine stă de vorbă, până să vadă pe ecuson numele. Uniforma e obligatorie”, anunța managerul atunci.
În acest moment decizia scoaterii acestui post la concurs așteaptă un aviz din partea Ministerului Sănătății care nu mai vine în ciuda demersurilor făcute.
„SCJU Sibiu a făcut demersuri repetate către Ministerul Sănătății pentru scoaterea la concurs a postului și publicarea în Viața Medicală dar până în prezent nu s-a primit niciun feed-back. Urmează să reluăm demersurile către autorități”, spune Decebal Todăriță, purtător de cuvânt al Spitalului Județean.
În prezent, șeful UPU Sibiu este medicul primar Constantin Roșca, ce va rămâne în această funcție până ce postul va fi ocupat prin concurs.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: scimbare la upu , medic sef upu , Daniel Chelcea , UPU Sibiu , Spitalul Județean Sibiu , Urgențe Sibiu , Ministerul Sănătății
Vizualizari: 1046
Ultimele comentarii
Acum 12 ore
Cornel Sibianul
Acum 12 ore
Ada
Acum 12 ore
Ioan Rotar
Acum 12 ore
Rotar
Acum 14 ore
EVREU