Luni,
18.08.2025
Cer Senin
Acum
15°C

Creșă în Agnita cu bani din PNRR. Va fi dotată cu panouri solare şi fotovoltaice

Creșă în Agnita cu bani din PNRR. Va fi dotată cu panouri solare şi fotovoltaice

Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, a semnat marţi cinci noi contracte de finanţare, în valoare totală de 68.940.976 lei, pentru construcţia unor creşe moderne şi prietenoase cu mediul, anunță Agerpres.

Printre acestea se află și o creșă în județul Sibiu, în orașul Agnita.

La fel ca și celelalte și creșa de aici va fi construită conform unui proiect tip, elaborat de Ministerul Dezvoltării, ”care vine în ajutorul autorităţilor publice locale, şi va diminua semnificativ timpul necesar construcţiei”.

Clădirile vor avea săli de joacă, dormitoare, sală pentru festivităţi, bucătărie şi spălătorie proprii, cabinet medical, spaţii administrative şi spaţiu de joacă amplu, în aer liber. Creşele nZEB (near-Zero Energy Building) vor fi dotate cu panouri solare şi fotovoltaice, pentru asigurarea necesarului de energie şi apă caldă din surse regenerabile, iar anvelopa clădirii va fi foarte bine izolată termic, a precizat MDLPA.

"Acestea li se alătură celor 113 creşe ale căror contracte au fost semnate până în prezent, cu finanţare europeană, prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, şi celor 60 aprobate din bugetul naţional", a precizat ministrul Cseke Attila, într-un comunicat de presă.

În 2021, Ministerul Dezvoltării a demarat un program de construire de creşe noi. Prin PNRR, Ministerul Dezvoltării finanţează construcţia a 124 de creşe, prin care se vor crea 7.450 de noi locuri pentru copii în creşele de stat. Finanţarea construcţiei este acordată integral din fonduri europene şi vizează inclusiv racordarea la utilităţi, autorităţile locale punând la dispoziţie doar terenul.

Sursa foto: Depositphotos.com

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Vizualizari: 954

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus