Luni,
14.10.2024
Cer Senin
Acum
17°C

Biblioteca Astra a primit o donație de 10.000 de volume de la Federația Comunităților Evreiești din România

Biblioteca Astra a primit o donație de 10.000 de volume de la Federația Comunităților Evreiești din România

Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu a primit o donație de carte din partea organizației guvernamentale Departamentul pentru Relații Interetnice și a Federației Comunităților Evreiești din România. Prin valoarea lor documentară, istorică, literară și științifică, cele peste 10.000 de volume vor completa fondul de carte al bibliotecii publice sibiene.

Elaborate preponderent de autori români, dar și străini, publicațiile primite reprezintă o valoroasă sursă de informare pentru toate categoriile de utilizatori, în special pentru cei interesați de istoria și cultura minorităților, volumele făcând parte din diferite domenii ale cunoașterii: memorialistică, beletristică, lingvistică, religie, artă, tradiții, biografii etc.

„Misiunea Departamentului pentru Relații Interetnice constă în sprijinirea dialogului intercultural şi a diversității, diversitate care se manifestă în uriașa varietate şi bogăție a limbilor care ne înconjoară. Ne bucură inițiativa Bibliotecii ASTRA Sibiu care ne ajută să valorificăm o parte din patrimoniul cultural al minorităților naționale și, în același timp, să facilităm accesul tuturor la această importantă moștenire”, a declarat Laczikó Enikö Katalin, Secretar de Stat, într-un comunicat de presă.

Volumele primite vor fi prelucrate și introduse în patrimoniul bibliotecii publice sibiene, de către bibliotecarii Compartimentului Catalogare, urmând să ajungă apoi la dispoziția publicului larg în compartimentele pentru împrumut.

„Ne bucură și ne onorează buna colaborare pe care o avem cu Departamentul pentru Relații Interetnice și cu Federația Comunităților Evreiești din România. Suntem recunoscători pentru primirea acestei însemnate donații de carte care va îmbogăți colecția Bibliotecii ASTRA Sibiu cu apariții editoriale recente. Publicațiile oferite cu titlul de donație reprezintă un sprijin acordat nu doar bibliotecilor publice sau structurilor info-documentare, ci mai ales membrilor comunității care beneficiază de serviciile și colecțiile acestora”, a spus domnul Răzvan C. Pop, managerul Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu.

Publicațiile se adresează în special utilizatorilor adulți pasionați de lectură, cunoaștere și cercetare, multe dintre ele oferind un real suport informațional referitor la cultura și istoria minorităților naționale reprezentate pe teritoriul României.

„Bibliotecile reprezintă unul din cele mai impresionante locuri. Lumea a fost construită cu gândurile cuprinse în paginile fiecărui volum. Felicitări pentru magia pe care o împărtășiți în jur. Veți găsi mereu prieteni și parteneri în Federația Comunităților Evreiești din România.”, a notat Silviu Vexler, președintele acestei organizații, în Cartea de Onoare a bibliotecii.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus