Echipa de fotbal a Sibiului, FC Hermannstadt, a pierdut duminică după-masă meciul disputat acasă, la Mediaș, scor 0 la 1 cu Chindia Târgoviște.
În vreme ce oaspeții veneau revigorați după aducerea noului antrenor, cu patru victorii și o remiză în ultimele cinci partide, FC Hermannstadt traversează o perioadă proastă, în ciuda debutului de campionat foarte bun.
Meciul a fost unul echilibrat, în special în prima repriză, cu ocazii la ambele porți, singurul gol al partidei fiind marcat în minutul 51 de Celea.
Echipa Sibiului nu a arătat un joc foarte strălucit, dând senzația că lipsește motivarea pe gazon. Implicarea unor fotbaliști nu a fost cea pe care au arătat-o în alte partide, însă ambele sincope s-ar fi putut remedia cu sprijinul însuflețit al suporterilor. Din acest punct de vedere, apropierea primei partide pe noul stadion municipal din Sibiu nu poate decât să dea speranțe într-un suflu nou.
Revenind la partida de la Mediaș, în ciuda faptului că au fost conduși aproape o repriză, fotbaliștii sibieni cu greu au reușit să creeze superioritate și să se apropie de poartă.
În urma acestui meci FC Hermannstadt rămâne cu 26 de puncte în clasament, fiind pe poziția a 5-a în Superliga, însă în cădere clară de formă.
Etapa următoare FC Hermannstadt va întâlni pe FC Botoșani, în deplasare.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Sibiu , FC Hermannstadt , sport , fotbal , liga I
Vizualizari: 1580
Ultimele comentarii
Acum 8 ore
Dragan Cristina
Acum 8 ore
Emil
Acum 8 ore
Hermannstädter
Acum 8 ore
Valentino Versace
Acum 9 ore
John