Astăzi a fost inaugurată Secția de Chirurgie din cadrul Spitalului General CF din Sibiu, secție care a fost renovată și la care s-au făcut reparații capitale. În cadrul evenimentului managerul dr. Ștefania Roxana Șerban a criticat dur administrațiile anterioare pentru felul în care a arătat spitalul în ultimii 30 de ani. Aceasta a subliniat faptul că din anul 1956 și până în 2020 nu s-au mai făcut intervenții, iar cele făcute nu au fost decât improvizații. Ștefania Șerban a subliniat că, la un moment dat, în pandemie, spitalul a fost o bombă cu ceas, având stații cu oxigen și sobe cu foc aprins pentru încălzire.
După ce Secția de Chirurgie a fost inaugurată astăzi, 18 noiembrie, la Spitalul CFR din Sibiu intră în reparații Secția de Medicală aflată la etajul II al clădirii.
„Nu suntem cu lucrările finalizate, practic continui ce a început fostul manager Horațiu Cojocaru, singurul care a început să facă lucrări cu adevărat serioase și nu improvizații”, a spus managerul spitalului, dr. Ștefania Șerban.
Aceasta a vorbit despre starea precară în care spitalul se afla înainte de a începe lucrările și felul în care a trebuit să facă față pandemiei. În prima perioadă de spital suport, medicul l-a descris ca pe o bombă cu ceas.
„Țin să menționez că această clădire este din anul 1907. Ultimele intervenții au fost în 1956 și repet, până în 2020, când spitalul a devenit spital suport COVID nu s-au făcut decât improvizații. Dorei au lucrat pe aici. Eu am stat să mă întreb cum a putut funcționa? Iar în anul 2020 a devenit suport COVID, așa cum am mai spus, ceea ce însemna pacienți cu insuficiență respiratorie, deci cu nevoie de oxigen. Pe repede înainte fostul manager alături de întreaga echipă au reușit să asigure stația de oxigen, dar atenție, clădirea era încălzită cu sobe cu flacără deschisă. Deci aveam tuburile de oxigen și flacăra deschisă. Tot pe repede înainte, tot cu un efort extraordinar, s-a montat acest sistem de centrală și calorifere. De aici încolo nu s-a mai făcut nimic”, a subliniat Ștefania Ștefan.
Managerul a menționat că pe lângă renovări și reparații a fost schimbat întreg sistemul de apă și canalizare al spitalului. Investiția s-a realizat cu bani de la Bugetul de Stat, bani din venituri proprii și din sponsorizări.
Lucrările la acest spital vor continua.
„Vom avea un lift exterior, o mansardare pentru mutarea birourilor, s-a făcut deja de fostul manager, Horațiu Cojocaru, o investiție într-o stație de oxigen și va fi montat un generator nou care să deservească cele două clădiri. Partea electrică este foarte importantă într-un spital în care ai secție de chirurgie, să nu avem surpriza să pice curentul în momentul în care avem o intervenție chirurgicală. De asemenea, am făcut și un depozit de deșeuri biologice, eu n-am văzut la niciun spital din Sibiu un astfel de depozit”, mai spune managerul spitalului CFR Sibiu.
Un alt aspect pe care îl evidențiază este și faptul că spitalul era neconform din mai multe puncte de vedere.
„A trebuit să fac corecții în diverse documente în care s-au făcut erori materiale. În perioada 2017, 2018, 2019, de exemplu, spitalizarea de zi care apărea în avizul Ministerului Sănătății a fost anulată de managerul din vremea 2018 și a dispărut cu totul și chiar dacă am un ambulatoriu integrat, cei de acolo nu-și puteau interna pacienții și a trebuit să corectez și asta. Este frustrant pentru cei care sunt oftalmologi, oreliști, dermatologi să nu poată să interneze și până la urmă să vindece. Erau doar agenți constatatori în policlinică și atât. Probleme am avut și din cauza numărului mare de sesizări și reclamații din partea unor cetățeni de bine deranjați că se fac lucruri. Cred că înțelegeți ce spun”, a încheiat Ștefania Șerban.
Precizăm că în perioada 2015 - 2020 Spitalul CFR a fost condus de medicul Liliana Coldea.
Ștefania Roxana Șerban este de profesie medic. A terminat și un master la Academia de Studii Economice București, în managementul resurselor umane. A preluat spitalul ca manager anul acesta în 25 martie.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 3800
Ultimele comentarii
Acum 12 ore
Ion
Acum 12 ore
Emil
Acum 13 ore
Badescu Constantin
Acum 13 ore
Fake
Acum 13 ore
R