Consiliile județene Sibiu, Brașov și Covasna se asociază pentru a implementa un proiect de realizare a 3.000 de km de trasee cicloturistice. Proiectul ar urma să fie finanțat 100% prin PNRR.
Mai întâi, pe data de 6 decembrie Consiliul Județean Brașov a aprobat un proiect de hotărâre privind aprobarea Proiectului „Implementarea a 3.000 km de trasee cicloturistice la nivel național”, pentru depunere în cadrul Planul Național de Redresare și Reziliență, componenta 11 - Turism și cultură. A doua zi, CJ Covasna a aprobat asocierea cu Brașovul și Sibiul în vederea realizării traseelor cicloturistice, pe teritoriul județului urmând să fie amenajate 262 kilometri de piste.
Autoritățile județene din Sibiu au convocat pentru astăzi o ședință extraordinară, având pe ordinea de zi un singur punct, și anume cel care se referă la aprobarea participării UTA Județul Sibiu la implementarea proiectului, care va fi coordonat de CJ Brașov.
Potrivit proiectului de hotărâre ce urmează să fie supus votului consilierilor județeni, autoritățile județene din Sibiu, autoritățile județene se angajează să identifice toate terenurile aflate în domeniul public și privat al acestuia și să susțină identificarea celor mai potrivite rute pe care să se efectueze ulterior lucrările de amenajare a traseului cicloturistic, astfel încât acestea să poată avea un caracter de continuitate atât pe teritoriul administrativ al județului, cât și pe teritoriul administrativ al județelor învecinate. Totodată, CJ Sibiu se angajează să susțină efectuarea lucrărilor și a amenajărilor necesare aferente traseului cicloturistic care tranzitează județul de către executantul lucrărilor desemnat potrivit legii, dar și să susțină utilizarea nestingherită pentru toți utilizatorii, pe întreaga durată a existenței traseului cicloturistic, a lucrărilor și amenajărilor aferente și să permită, ulterior dării în folosință a traseului, a tuturor lucrărilor de întreținere sau mentenanță necesare.
Conform acordului de parteneriat, localitățile din județul Sibiu care se vor implica în realizarea traseelor cicloturistice vor fi în număr de 30 (municipiul Mediaș, orașele Avrig, Agnita, Copșa Mică și Ocna Sibiului, precum și comunele Alțîna, Arpașu de Jos, Axente Sever, Bazna, Biertan, Bârghiș, Blăjel, Cârța, Chirpăr, Loamneș, Ludoș, Marpod, Merghindeal, Micăsasa, Moșna, Nocrich, Păuca, Porumbacu de Jos, Roșia, Slimnic, Șelimbăr, Șeica Mare, Șeica Mică, Târnava și Valea Viilor, plus UAT județul Sibiu). În total, vor fi 102 parteneri în cadrul proiectului.

În Sibiu se propun câteva variante de trasee, unele dintre ele fiind suprapuse peste Velo Carpatica sau Via Transilvanica. Aici poate fi consultată harta traseelor propuse în variantă mare.
În raportul de specialitate semnat de arhitecta șefă a județului, Argentina Lapoși, se menționează că obiectivul investiției este sprijinirea transportului durabil prin dezvoltarea infrastructurii de trasee cicloturistice la nivel național, iar stabilirea și amplasarea traseelor cicloturistice se va face în raport cu celelalte investiții.
„Trasee selectate se vor conforma direcțiilor strategice stabilite în cadrul Studiului privind stabilirea, identificarea și distribuția teritorială a traseelor cicloturistice la nivel național , elaborat de Centrul Național de Coordonare Velo. Sunt eligibile trasee care: traversează minimum 3 județe, axă principală, sunt continue pe o lungime de minimum 150 km și includ conexiuni secundare către obiectivele turistice-culturale din Investiția „Promovarea celor 12 rute culturale/turistice”, pe o rază de maxim 10 km de la axa principală propusă”.
Rata de finanțare acordată prin PNRR pentru acest proiect este de 100% din valoarea cheltuielilor eligibile ale proiectului fără TVA.
Un proiect asemănător ar urma să fie implementat și în sudul țării, acolo unde județele Dolj, Olt și Mehedinți își dau mâna să creeze 3.000 de kilometri de trasee cicloturistice.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: trasee cicloturism sibiu braso
Vizualizari: 1662


Ultimele comentarii
Acum 5 ore
Bleahh
Acum 5 ore
Justitiarul
Acum 5 ore
Sibianul
Acum 5 ore
Hahaha
Acum 5 ore
Sibian