Bugetul alocat pentru educație prin actualul proiect de lege pentru anul 2023 este de 2,1% din PIB, fără sumele din surse externe. Cei de la publicația Edupedu arată că este cel mai mic buget din istoria recentă, făcând publice bugetele alocate pentru alocație în perioada 2018 – 2023.
Pe site-ul Ministerului Educației a fost publicat un comunicat de presă prin care la suma inițială se adaugă toate sursele de finanțare externe ajungându-se astfel la un buget care reprezintă 3,2% din PIB, bani considerați de Ligia Deca, ministrul Educației, suficienți pentru cheltuielile din educație.
De aceeași părere este și Marius Emilian Novac, șeful Inspectoratului Școlar Județean Sibiu. Contactat telefonic pentru a-i afla poziția referitoare la bugetul alocat și la ce va însemna această sumă pentru învățământ acesta a mers pe datele oferite de minister.
„De fapt, bugetul pentru anul viitor este de 3,2% din PIB, cu sumele din toate sursele existente – buget central, bugete locale, bugete din fonduri europene etc. Este un buget provocator care, în mod sigur, va fi ajustat prin rectificările bugetare vor avea loc pe parcursul anului 2023. Și să nu uităm de proiectele în derulare: proiectul național de dotare a unităților de învățământ prin PNNR (1 miliard de euro) și proiectul PNRAS unde avem cuprinse 40 de unități de învățământ din județ”, spune inspectorul școlar general sibian.
Totodată, acesta nu se arată îngrijorat de situație și spune că cei care vor avea datoria de a gestiona bine resursele bugetare sunt directorii de școli.
„Nu cred că educația va fi afectată, deoarece finanțarea de bază se realizează conform costului standard pe elev. Când am spus că va fi provocator, m-am referit la faptul că managerii din unitățile de învățământ trebuie să-și gestioneze foarte bine resursele bugetare alocate. Bineînțeles că ne dorim cu toții un buget alocat cât mai aproape de 6%, dar trebuie să ținem cont și de resursele pe care bugetul de stat le poate avea în această perioadă extrem de dificilă”, mai spune prof. Emilian Novac.
Comunicatul transmis de Ministerul Educației
Mai jos vă prezentăm, integral, comunicatul făcut public de Ministerul Educației.
„Bugetul pentru învățământ prevăzut pentru anul 2023 este de 49.509 milioane de lei, respectiv 3,2% din PIB.
În aceste condiții, bugetul învățământului pentru anul 2023, pe toate sursele de finanțare, este mai mare cu 6.032 milioane de lei față de execuția preliminară pentru anul 2022.
Astfel, în anul 2023, cheltuielile cu educația vor avea o pondere de 8,14% în Bugetul General Consolidat (în creștere față de 2022), ponderea raportată la PIB fiind, de asemenea, în creștere: 3,2%, față de execuția preliminară de 3,12%
Finanțarea învățământului se realizează din mai multe surse, respectiv:
Bugetul de stat: 34.098 milioane de lei (dintre care prin bugetul Ministerului Educației este cuprinsă suma de 32.529,5 milioane de lei). Celelalte sume sunt cuprinse în bugetele altor ministere care desfășoară acțiuni de învățământ.
Din sumele prevăzute în bugetul Ministerului Educației se asigură:
Cheltuieli de personal: 23.000 milioane de lei, pentru plata salariilor personalului din învățământul preuniversitar și alte instituții;
Bunuri și servicii: 95,4 milioane de lei, pentru funcționarea unităților din subordine;
Transferuri între unități ale administrației publice: 5.948,8 milioane de lei, pentru finanțarea instituțiilor de învățământ superior și altor unități;
Asistență socială: 427 milioane de lei, sume din care se asigură transportul elevilor și studenților, manuale, competiții școlare și alte acțiuni sociale;
Proiecte cu finanțare europeană: 750 milioane de lei;
Burse studenți, burse bani de liceu, bursă profesională și alte acțiuni: 1.187 milioane de lei;
PNRR: 758,5 milioane de lei;
Cheltuieli aferente programelor cu finanțare rambursabilă: 160 milioane de lei;
Cheltuieli de capital: 200,2 milioane de lei;
Alte transferuri: 2,6 milioane de lei.
Bugetul de stat - sume defalcate din TVA, prin bugetele locale, respectiv 5.850,4 milioane de lei, dintre care:
2.101,7 milioane de lei: bunuri și servicii;
1.605,3 milioane de lei: burse elevi (bursa socială, de merit și de performanță);
500 milioane de lei gratuitate transport local elevi;
262,2 milioane lei: programul-pilot de suport alimentar („masa caldă”) în cele 450 unități de învățământ incluse;
370,2 milioane de lei: Programul pentru școli (lapte, corn, fructe);
523,1 milioane de lei: învățământ particular;
419,8 milioane de lei: drepturi copii cu cerințe educaționale speciale din învățământ de stat;
68,1 milioane de lei: stimulent educațional copii grădinițe.
III. Venituri proprii ale intituțiilor de învățământ superior: 5.356 milioane de lei.
Bugetele locale din venituri proprii: 4.205 milioane de lei, sume asigurate pentru finanțarea învățământului preuniversitar.
Sumele prevăzute în buget asigură:
➢ plata salariilor personalului din învățământ;
➢ cheltuielile cu bunuri și servicii pentru funcționarea unităților și instituțiilor de învățământ;
➢ plata burselor pentru elevi și studenți;
➢ plata transportului elevilor care nu sunt școlarizați în localitatea de domiciliu, cât și plata transportului studenților;
➢ subvenții cămine/cantine studențești;
➢ finațarea programelor din PNRR;
➢ cheltuieli de capital pentru unitățile/instituțiile din subordinea și coordonarea Ministerului Educației;
➢ finanțarea unităților și instituțiilor din subordine/coordonare.
Sursa foto: Arhiva TS
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: parere inspectorat despre buge , PIB educatie 2023 , buget educatie 2023 , ISJ Sibiu , Emilian Marius Novac
Vizualizari: 1331
Ultimele comentarii
Acum 11 ore
Ron
Acum 12 ore
Mariana Deacu
Acum 12 ore
BittDanman
Acum 12 ore
Gheo Poplaceanul
Acum 12 ore
Gheo Poplaceanul