Anul școlar 2025–2026 începe la Sibiu fără festivități, în semn de protest. Profesorii boicotează prima zi de școală și, alături de colegii lor din întreaga țară, anunță că ies în stradă pe 8 septembrie. Sindicatele din Educație acuză Guvernul că, prin Legea nr. 141/2025, a declanșat cea mai gravă criză din învățământul românesc din ultimii 35 de ani.
La Sibiu se va boicota începutul anului școlar, spun sindicaliștii. Marea majoritate a școlilor din oraș au decis până la ora publicării materialului ca în acest an școlar să nu existe festivități de deschidere tradiționale cu discursuri și invitați. Singura diferență în modul de abordare a formei de protest este că vor fi școli în care învățătorii și diriginții care au clase pregătitoare sau de a V-a își vor aștepta elevii în curtea unității și școli în care profesorii vor fi în clase pentru a-i primi pe elevi.
„Boicotare înseamnă că nu vor fi niciun fel de festivități de început de an școlar. Nu vor fi discursuri, nu vor fi invitați. Copiii vor fi întâmpinați de colegi și trimiși acasă”, a declarat pentru Turnul Sfatului prof. Leonard Stancu, lider de sindicat.
În unele școli, profesorii încă decid
În timp ce în unele unități de învățământ părinții au fost deja anunțați ce (nu) se va întâmpla luni și cum se vor desfășura primele zile de școală, în altele încă au loc ședințe în care se decide dacă va exista sau nu o festivitate de deschidere.
La Colegiul Pedagogic, de exemplu, cadrele didactice au hotărât ca învățătorii și diriginții să intre direct cu elevii în clase.
„În curte se vor întâlni doar elevii claselor de început de ciclu școlar pentru a fi conduși în clase de cadrele didactice. Nu va fi festivitate, nu vor fi discursuri. Așa au decis colegii mei”, transmite Mihaela Filip, directorul colegiului.
Nici la Școala Gimnazială „Regina Maria” nu va fi festivitate de început de an școlar. Potrivit profesorilor de la această școală, elevii claselor pregătitoare și cei ai claselor a V-a vor fi preluați de învățători și diriginți și duși direct în clase. Ceilalți vor merge direct în clase. „De marți s-a decis să nu se țină activități de predare. Toți profesorii școlii vor face recapitulări”, transmit cei de la „Regina Maria”.
Și la Școala Gimnazială nr. 21 cadrele didactice au decis să nu fie organizată o festivitate de deschidere. „Profesorii de la școala noastră au votat să nu fie o festivitate de deschidere anul acesta. Vor primi copiii în clasă, vor da orarul, manuale și cam atât în prima zi”, spune directorul școlii, prof. Violeta Solomon.
La Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din Sibiu festivitatea de deschidere nu va avea loc, însă directorul școlii explică faptul că principalul motiv sunt lucrările de reabilitare. „Din punct de vedere al contextului creat de proteste și boicotarea începutului de an, colegii mei încă discută cum se va proceda. Noi însă nu vom putea avea o deschidere festivă pentru că încă avem șantier. Avem toată fațada în reabilitare și lucrările au început târziu, din cauza birocrației. Eu nu sunt convins că vor reuși să termine în timp util, așa că nu voi risca siguranța celor care s-ar fi prezentat la festivitate. Elevii vor fi primiți în clase și acolo se va marca începutul de an”, a declarat prof. Gabriel Negrea, directorul colegiului.
La Școala Gimnazială Nr. 25, de asemenea, va lipsi, în contextul boicotului, festivitatea tradițională de deschidere a anului școlar. Copiii vor fi însă primiți în clase și li se va spune cum se vor desfășura zilele din prima săptămână de școală, explică prof. Mirela Petruț, directorul unității.
Nici elevii Liceului de Artă nu se vor bucura de festivitate. Aici, toți elevii vor trebui să se descurce singuri să ajungă în clase.
„Colegii mei au decis boicotarea începutului de an școlar. Astfel, luni, 8 septembrie, toți profesorii și învățătorii își vor aștepta elevii în sălile de clasă. Clasele vor fi afișate pentru ca cei de la pregătitoare și de la clasa a V-a să știe unde să meargă”, a spus prof. Mona Dăncăneț, directorul liceului.
Preoții vor sfinți în clase
În ceea ce privește prezența preoților la deschiderea anului școlar, așa cum se întâmplă de obicei, prof. Sorin Joantă, consilier în învățământ religios în cadrul Arhiepiscopiei Sibiului, spune că preoții vor merge în școli să binecuvânteze startul unei noi etape educaționale, chiar dacă nu va fi într-un cadru festiv.
„Începerea anului școlar coincide cu Nașterea Maicii Domnului, Sfânta Maria Mică, așa că va fi un moment special. Profesorii de religie vor ține legătura cu cei din colectivul școlilor și, indiferent de ce decizii se vor lua, preotul va intra în prima săptămână în școli să binecuvânteze începutul cursurilor, pentru ca anul școlar să fie unul reușit. Slujba de la început de an este una scurtă, iar rugăciunea este pentru elevi, profesori și părinți, cerând sănătate, înțelepciune și reușită la învățătură”, a spus Sorin Joantă.
Nici polițiștii nu vor lipsi
Pentru că de fiecare dată la festivitatea de deschidere a anului școlar era prezent și un polițist, redacția a solicitat un punct de vedere și din partea Inspectoratului Județean de Poliție despre cum se va proceda. Agent-șef adjunct de poliție Isabela Brad, purtătorul de cuvânt al instituției, spune că polițiștii nu vor lipsi din preajma școlilor.
„Cu prilejul debutului noului an școlar, polițiștii din cadrul structurilor Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu vor fi prezenți în zona unităților de învățământ de pe raza județului Sibiu, atât pentru desfășurarea unor activități de prevenire a victimizării elevilor, cât și pentru fluidizarea traficului rutier.
Prezența acestora are rolul de a contribui la siguranța copiilor și a părinților, prin asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică și desfășurarea circulației rutiere în condiții de siguranță”, spune aceasta.
De asemenea, precizează că polițiștii vor derula și activități educativ-preventive, prin care îi vor informa pe elevi și pe cadrele didactice cu privire la principalele reguli de siguranță rutieră și de comportament responsabil.
„Poliția Sibiu rămâne alături de comunitate, pentru ca începutul de an școlar să fie unul sigur și fără incidente”, încheie purtătorul de cuvânt.
ISJ evită răspunsuri, dar asigură că școlile sunt pregătite
În contextul acestui boicot, Turnul Sfatului a trimis o solicitare și către conducerea Inspectoratului Școlar Județean Sibiu pentru a afla dacă la nivelul instituției există o informare cu privire la școlile care vor participa la boicot și dacă inspectorii, care mergeau de regulă la festivități, vor mai merge în acest an.
Inspectorul școlar general, prof. Novac Emilian-Marius, a evitat un răspuns concret la aceste întrebări, dar asigură părinții că toate școlile sunt pregătite pentru începerea școlii.
„Asigurăm părinții că toate școlile din județ sunt pregătite să primească elevii. Echipele manageriale, cadrele didactice și personalul auxiliar au depus eforturi considerabile pentru ca procesul de învățământ să se desfășoare în cele mai bune condiții”, spune acesta.
Contactat telefonic, a transmis că luni, 8 septembrie, va merge la cât mai multe școli din nordul județului pentru a fi prezent la începerea anului școlar. „O să merg în nordul județului, la mai multe unități de învățământ. Să vedem la câte voi putea ajunge”, a spus inspectorul general.
Vor merge și la București
Potrivit unui comunicat comun transmis de Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” și Federația Națională Sindicală „Alma Mater”, luni, 8 septembrie, va avea loc o acțiune de protest la București care va începe cu pichetarea sediului Guvernului României și va continua cu un marș până la Palatul Cotroceni.
Sindicaliștii spun că măsurile adoptate prin Legea nr. 141/2025 au generat „o criză fără precedent în ultimii 35 de ani” și că protestul are ca scop atragerea atenției asupra problemelor grave din sistem.
„Pe 8 septembrie, în loc să ne aflăm la catedră pentru a sărbători începutul școlii, noi, profesorii, vom ieși în stradă pentru viitorul educației și pentru viitorul României”, se arată în comunicat.
Aceștia subliniază că protestul nu are în vedere salariile, ci condițiile în care se desfășoară actul educațional. Printre măsurile criticate se numără creșterea numărului de elevi la clasă, ceea ce duce la scăderea calității învățământului, reducerea drastică a numărului beneficiarilor de burse de merit și eliminarea burselor de excelență olimpică și de reziliență, creșterea numărului de ore la catedră pentru același salariu și reducerea posturilor și a finanțării sistemului de educație.
„Anul acesta, pentru noi, prima zi nu va avea aceeași însemnătate. Vă rugăm să nu ne blamați pe noi pentru această decizie de a boicota prima zi de școală. De vină este Guvernul, care, prin măsurile luate, a arătat că nu-i pasă de noi, de voi, de școala românească. De aceea, vă rugăm să nu participați anul acesta la festivități golite de conținut și să vă alăturați protestului nostru din 8 septembrie 2025”, mai transmit federațiile sindicale.
Peste 200 de cadre didactice din județul Sibiu vor merge în capitală pentru acest marș de protest, conform celor spune de prof. Leonard Stancu.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: boicot prima zi de scoala , boicot profesori , inceput an scolar , Sibiu , ISJ Sibiu , Prima zi de școală , Învățământ Sibiu
Vizualizari: 3053
Ultimele comentarii
Acum 8 ore
PLIlea Franaru
Acum 8 ore
Spayma trotinensis
Acum 8 ore
Nustiu
Acum 9 ore
@Regoizor secund
Acum 9 ore
Meea