Şase copii cu vârstele cuprinse între 11 şi 14 ani au fost accidentaţi grav, miercuri seara, pe o trecere de pietoni din municipiul Petroşani, şoferul bănuit de comiterea faptei, un tânăr de 19 ani, din Aninoasa, care a urcat băut şi fără permis de conducere la volan, fugind de la locul faptei, scrie Agerpres. Din păcate, unul dintre copii a decedat la spital.
Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Hunedoara, trei dintre copiii accidentaţi au fost transportaţi, în timpul nopţii, la un spital din Timişoara, iar ceilalţi au rămas internaţi la Spitalul de Urgenţă din Petroşani.
Din păcate, un copil de 11 ani a decedat la spital în cursul zilei de astăzi la spitalul din localitate, unde era internat pe secţia de Terapie Intensivă, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Hunedoara.
Tânărul de 19 ani care ar fi lovit copiii a fost prins, la scurt timp de la producerea accidentului, de poliţişti în oraşul Aninoasa. El a fost condus la sediul Poliţiei pentru cercetări şi i s-au recoltat probe biologice pentru determinarea alcoolemiei, fiind depistat cu o concentraţie de 0,81 mg/l de alcool pur în aerul inspirat.
Suspectul a fost reţinut preventiv pentru 24 de ore, în cauză fiind deschis un dosar penal.
După decesul minorului, cercetările au fost extinse pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, părăsirea locului unui eveniment rutier fără încuviinţarea poliţiştilor, conducerea unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice şi conducere fără permis.
Sursa foto: Știri din Hunedoara
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 971
Ultimele comentarii
Acum 4 ore
Ron
Acum 5 ore
Mariana Deacu
Acum 5 ore
BittDanman
Acum 5 ore
Gheo Poplaceanul
Acum 5 ore
Gheo Poplaceanul