Vineri,
29.03.2024
Innorat
Acum
12°C

Incendiu într-un apartament de la etajul 4, în Cisnădie. 30 de locatari s-au autoevacuat

Incendiu într-un apartament de la etajul 4, în Cisnădie. 30 de locatari s-au autoevacuat

Două persoane vârstnice au ajuns la spital după ce apartamentul lor din Cisnădie a luat foc, a doua zi de Crăciun. Aproximativ 30 de locatari ai blocului s-au autoevacuat până la sosirea forțelor de intervenție. 

ISU Sibiu a intervenit de urgență în localitatea Cisnădie pe strada Teilor cu două autospeciale de stingere, o autoscară și un echipaj SMURD, pentru localizarea și stingerea unui incendiu izbucnit la un apartament situat la etajul 4 al unui imobil. La fața locului a intervenit și SVSU Cisnădie, un echipaj electrica și un echipaj E-on, anunță luni sg. maj. Andreea Ștefan, purtător de cuvânt al ISU Sibiu.

La sosirea forțelor incendiul se manifesta generalizat în bucătăria imobilului cu degajări mari de fum în întregul apartament. Din apartament au fost evacuat un bărbat de 72 de ani, conștient, cu intoxicație de monoxid de carbon, care a fost transportat la spitalul din Cisnădie. De asemenea, o femeie care s-a autoevacuat din apartament, de 71 de ani, a fost și ea transportată la CPU Cisnădie, având un atac de panică. 

În urma incendiului izbucnit de la un scurtcircuit electric, a ars în totalitate bucătăria și bunurile din interiorul acesteia, pe o suprafață de aproximativ 10 mp și au fost afectați de fum pereții întregului apartament, aproximativ 80 mp.

foto ilustrativă

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus