Sâmbătă,
16.08.2025
Partial Noros
Acum
32°C

ISU Sibiu după cererea USR de achiziționare a unui sonar performat: au fost zilnic utilizate cele două sonare din dotare

ISU Sibiu după cererea USR de achiziționare a unui sonar performat: au fost zilnic utilizate cele două sonare din dotare

Purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu, Andreea Ştefan, a explicat că salvatorii nu au reuşit timp de 13 zile să găsească pescarul decedat, deşi au avut şi două sonare în dotare, din cauza curenţilor puternici din râul Olt, a vremii, a vegetaţiei şi a ariei foarte mare de căutare.

"Pompierii sibieni au fost angrenaţi din 17 decembrie 2022, vreme de 13 zile, în una dintre cele mai dificile misiuni de căutare-salvare, din cauza ariei foarte mare de căutare, a condiţiilor meteorologice, a curenţilor foarte puternici existenţi pe râul Olt, precum şi a vegetaţiei subacvatice existente în zona. ISU Sibiu are în dotare două sonare. Unul dintre ele este parte integrată dintr-o ambarcaţiune, iar celălalt este un sonar mobil care se montează pe barcă. La această misiune de căutare-salvare au fost zilnic utilizate cele două sonare din dotare", a explicat Andreea Ştefan pentru Agerpres.

Unul dintre cele două sonare ale ISU Sibiu a fost cumpărat de către Consiliul Judeţean Sibiu, a precizat pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al instituţiei, Ioana Căpăţână.

Un pescar în vârstă de 37 de ani, dat dispărut la mijlocul lunii decembrie, a fost găsit după aproximativ două săptămâni de căutări pe râul Olt, decedat, cu ajutorul unei echipe de căutare americane, după ce bărbatul fusese căutat de echipe de la ISU, de scafandri şi de salvamontişti cu drone. 

Reprezentanţii USR Sibiu au solicitat, miercuri, autorităţilor să cumpere un sonar performant cu care să fie recuperate trupurile celor înecaţi după ce corpul unui pescar care s-a înecat în râul Olt în luna decembrie a fost recuperat după aproximativ două săptămâni de căutări.

"Poate e timpul să reconsiderăm priorităţile. Ca autorităţi nu avem dreptul să nu ne pese. Ne gândim cu compasiune la familiile îndoliate pentru drama prin care trec, dar avem datoria morală să facem tot ce putem mai bine pentru ca salvatorii să fie dotaţi cu echipament cu adevărat performant de salvare. Să nu îi supunem riscului de a deveni ei înşişi victime. E cumplită suferinţa şi incertitudinea prin care trece familia în momentele căutărilor, care pot dura şi luni de zile. Iar când pentru victime nu mai e nimic de făcut, putem măcar scurta frământarea şi neliniştea familiei. Şi, desigur, investiţia corectă reduce substanţial cheltuielile de căutare pe termen lung în aceste situaţii", a declarat vicepreşedintele USR Sibiu, Andreea Anghel.

Andreea Anghel consideră că "o investiţie pentru achiziţia unui sonar performant şi dotarea corespunzătoare a unor echipe de scafandri profesionişti, raportată la întregul buget al judeţului, reprezintă foarte puţin ca valoare, dar enorm ca beneficiu. E o minimă formă de respect, decenţă şi compasiune pentru cetăţenii acestui judeţului."

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

6 comentarii

Doru

Acum 2 ani

Asa,si? Care au fost rezultatele folosirii zilnice a celor doua sonare din dotare?! Frectie la picior de lemn! Cred ca persoana de la ISU care a dat acest comunicat e inca sub influenta...sarmalelor de la Craciun! In loc sa spuna ca orice dotare suplimentara le poate fi de folos in executarea misiunilor ce le revin,sa trezesc vorbind aiurea....
Raspunde

Vivi Dragan

Acum 2 ani

Probabil sonarele celor de la ISU Sibiu sunt din acelea cu pedale.
Raspunde

Nonick

Acum 2 ani

Sa-i roage atunci pe americanii aia sa ii invete sa le foloseasca!
Raspunde

Emil

Acum 2 ani

Sa-i roage sa nu mai ascunda crimele si sa nu mai minta cu atata nesimtire. http://www.bruceslegacy.com/sibiu-romania-search/
Raspunde

Kokos

Acum 2 ani

Si surprinzator , cand au venit americanii curentii n-au mai fost puternici , vremea a fost buna , vegetatia a disparut subit iar aria de cautare s-a micsorat brusc la cativa metri patrati! Pe bune??? Ba , voi chiar ne luati de prosti pe toti? Adica voi cu 2 sonare n-ati fost in stare sa-l gasiti 2 saptamani si americanii l-au gasit in prima zi? Mai bine recunoasteti ca nu aveti dotari si poate le primiti , decat sa ziceti ca aveti tot ce va trebuie si sa ramaneti asa. Faceti ca ponta si banicioiu dupa Colectiv "avem tot ce ne trebuie , nu avem nevoie de ajutor" . Am vazut ce avem.
Raspunde

Emil

Acum 2 ani

L-au gasit in 45 de minute.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus