Judecătoria Săliște a suspendat procedurile de demolare a vilei ridicată ilegal pe Calea Dumbrăvii, chiar peste drum de sediul procurorilor sibieni. Procedurile vor fi reluate în funcție de un alt proces, derulat tot la Săliște, prin care este contestată acțiunea inițiată de Primăria Sibiu, pentru aplicarea sentinței penale prin care s-a dispus demolarea. Sentință care, la rându-i, a fost contestată de proprietara vilei: aceasta a fost de acord să fie condamnată la închisoare cu suspendare, dar a cerut să fie eliminată obligativitatea demolării vilei ridicată ilegal.
Este vorba de premiera înregistrată la Sibiu anul trecut: pentru o vilă ridicată ilegal, instanța nu doar că a condamnat-o pe Cornelia Bratu la opt luni de închisoare cu suspendare, dar a și obligat-o să demoleze clădirea (în care a investit câteva milioane de euro, conform apropiaților).
Executarea sentinței, în sensul demolării casei, a fost confirmată în toamna anului trecut și de către Judecătoria Săliște, în a cărei arie de competență își are domiciliul Cornelia Bratu.
Suspendarea
Cornelia Bratu este soția lui Gheorghe Bratu, unul din acționarii fostului lanț local de benzinării Aral, la care aceasta activa în calitate de contabil. Cei doi au divorțat, procedură doar de conveniență, după cum susțin apropiații, în contextul unor anchete care vizau activitatea din lanțul de benzinării.
Conform reprezentanților Primăriei Sibiu, Cornelia Bratu a refuzat să pună în aplicare sentința penală prin care a fost condamnată nu doar la închisoare cu suspendare, ci și la demolarea casei ridicată ilegal. ”În conformitate cu dispozițiile legale, în cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația ce îi incumbă, acesta se duce la îndeplinire prin executare silită care începe odată cu sesizarea organului de executare. Astfel că, la acest moment procedura de desființare a imobilului construcție este în derulare”, arată reprezentanții Primăriei pentru cititorii Turnul Sfatului.
Procedura la care fac referire reprezentanții administrației presupune și ”autorizarea desființării lucrărilor”, mai arată aceștia, situație pentru care a fost deschis un alt proces la Judecătoria Săliște. ”Autorizarea desființării lucrărilor a fost necesară în contextul în care, debitorul a refuzat punerea în executare a titlului executoriu. Astfel că, potrivit legii (Titlul III, cap. IV din Codul de procedură civilă), creditorul poate fi autorizat de instanța de executare să îndeplinească obligația el însuși sau prin alte persoane, pe cheltuiala debitorului”, mai arată reprezentanții Primăriei Sibiu.
Doar că această acțiune, de la începutul lui noiembrie 2022, a fost suspendată la jumătatea lunii trecute. Și asta pentru că, tot la Judecătoria Săliște, Cornelia Bratu a deschis un nou proces, prin care contestă executarea sentinței penale. ”Referitor la motivele invocate prin contestația la executare, Serviciul Juridic din cadrul Primăriei Sibiu a susținut netemeinicia și nelegalitatea acestora, prin întâmpinare”, mai arată autoritățile pentru cititorii Turnul Sfatului.
Următorul termen în acest proces de contestare a executării a fost fixat pe 8 februarie 2023.
Amenzi de 71.000 de lei
Istoria noii vile de pe Calea Dumbrăvii, numărul 27, începe în 2016, când clădirea de la respectiva adresă este cumpărată de Cornelia Bratu. Un an mai târziu, aceasta solicită și obține de la Primăria Sibiu autorizația de consolidare a casei și de extindere a spațiului de locuit și în volumul podului. Doar că, în loc de consolidare, proprietarii au demolat casa.
”La data de 19 iulie 2017, reprezentanții Serviciului Public de Poliție Locală Sibiu au efectuat un control la imobilul sus-menționat, ocazie cu care au constatat că s-au efectuat lucrări de demolare fără autorizație de construire eliberată de Primăria Municipiului Sibiu, în condițiile în care proprietarul deține o autorizație de construire prin care se pot efectua lucrări de consolidare, modificare șarpantă etc. și prin care se prevede demolarea unor ziduri. Însă beneficiarul autorizației de construire a demolat întreaga clădire”, constata Judecătoria Sibiu, unde a ajuns dosarul penal constituit ulterior.
Polițiștii locali au aplicat o amendă de 6.000 de lei, au cerut oprirea lucrărilor și au impus ca în termen de șase luni să se reintre în legalitate, ”cu condiția respectării planurilor urbanistice și a regulamentelor aferente”.
Trei luni mai târziu, în octombrie 2017, aceiași polițiști locali aveau să fotografieze cum lucrările nu s-au oprit, iar în locul respectării regulilor urbanistice, pe Calea Dumbrăvii era în construire o vilă cu subsol, parter și două etaje, cu o suprafață totală de aproximativ 880 de mp. Au aplicat o nouă amendă, de această dată de 65.000 de lei, au cerut din nou oprirea lucrărilor și au dat un nou termen de șase luni pentru intrarea în legalitate. ”Totodată, s-a subliniat faptul că nerespectarea măsurii complementare de oprire a lucrărilor constituie infracțiune”.
În primele zile din noiembrie, alte două controale aveau să dovedească faptul că lucrările nu s-au oprit în niciun moment. Prin urmare, Poliția locală a sesizat procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu. Pe 21 decembrie 2017, la un nou control al Poliției locale, vila era ridicată ”la roșu”.
Toate amenzile și dispozițiile Poliției locale au fost contestate în instanță de Cornelia Bratu, însă fără succes. Vila fără autorizație a fost finalizată la începutul anului 2019, iar în februarie Primăriei Sibiu i-a fost solicitată eliberarea certificatului de notare în cartea funciară a noii vile. Solicitarea a fost respinsă.
Cât de repede va fi demolată vila de pe Calea Dumbrăvii va fi decis, pe fond, la Săliște
Închisoare cu suspendare – da, demolare – nu
În fața instanței sibiene, Cornelia Bratu a susținut că nu a avut de gând să demoleze casa, dar a fost nevoită din cauză că aceasta s-a prăbușit parțial după ce au început lucrările de desfacere a acoperișului. Și că a continuat lucrările în ciuda dispozițiilor legale deoarece venea iarna și ”exista riscul ca zidurile deja construite la data dispunerii sistării să se deterioreze în perioada de iarnă, datorită intemperiilor”.
Magistrații Judecătoriei Sibiu au arătat însă că declarațiile Corneliei Bratu sunt ”în puternică contradicție” cu actele întocmite și fotografiile realizate de Poliția locală Sibiu. În plus, Cornelia Bratu s-a și încurcat în acte: a arătat că demolarea totală a fost recomandată printr-o dispoziție de șantier, emisă în 15 iulie 2017. Asta în condițiile în care aceiași Cornelia Bratu susținea că lucrările au început doar în 27 iulie.
Cum amenzile aplicate de Poliția locală nu au dat roade, Judecătoria Sibiu a socotit că nici aplicarea unei amenzi penale pentru nerespectarea legii nu ar avea vreun efect. ”S-a apreciat că pedeapsa amenzii penale, indiferent de cuantumul în care ar fi aplicată, nu ar putea avea efect descurajant, nici nu ar fi aptă să atingă scopul și să îndeplinească funcțiile de constrângere, de reeducare și de exemplaritate ale pedepsei, sens în care instanța de fond s-a orientat în stabilirea unei pedepse cu închisoarea”. Iar pe lângă cele opt luni de închisoare cu suspendare, cu termen de încercare de doi ani, Judecătoria Sibiu i-a impus Corneliei Bratu și să demoleze vila.
Sentința de la Sibiu a fost atacată la Curtea de Apel Alba Iulia. ”Inculpata apelantă nu a motivat apelul formulat și nu a înțeles nici să se prezinte la termenul de judecată din fața instanței de control judiciar. Ca atare, nu ne rămâne decât să previzionăm motivele avute în vedere de apelantă la momentul formulării apelului”, au scris magistrații din Alba Iulia în sentința dată în mai 2022.
Sentință în a cărei motivare se arată că Judecătoria Sibiu a tratat impecabil dosarul. ”Analiza primei instanțe, pe care ne-o însușim integral, considerăm că ne dispensează de obligația de a furniza o nouă interpretare a probatoriului administrat în cauză”.
De remarcat că, prin apelul formulat, Cornelia Bratu nu a contestat pedeapsa închisorii cu suspendare, ci a solicitat doar ”desfiinţarea parţială a sentinţei apelate, în ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, în sensul înlăturării măsurii de a desfiinţa construcţia realizată nelegal pe amplasamentul vechiului imobil”.
”Un semnal de alarmă”
Magistrații Curții de Apel Alba Iulia au arătat, însă, că nu pot fi de acord cu solicitarea Corneliei Bratu, care trebuie să primească o pedeapsă care să ducă înspre ”constrângere și reeducare”. Iar cum amenzile repetate nu au dat niciun rezultat, închisoarea cu suspendare este următoarea pedeapsă ”minimă” care poate fi aplicată.
În ceea ce privește cererea de înlăturare a obligativității demolării, magistrații au explicat de ce nu sunt de acord. ”Inculpata a arătat o atitudine de nepăsare și indiferență față de dispozițiile legii și față de regulile de conviețuire socială. (...) Luând în considerare faptul că la mai mult de doi ani de la finalizarea construcției ridicate ilegal, inculpata nu a intrat în legalitate și nu a arătat în fața instanței demararea unor acțiuni de intrare în legalitate, apreciem că se impune soluția de desființare a construcției realizate nelegal. Această soluție este impusă în primul rând de regulile de conviețuire socială și trebuie să reprezinte un semnal de alarmă atât pentru inculpată, cât și pentru celelalte persoane care ar fi atrase spre astfel de activități infracționale”, se mai arată în motivarea sentinței dată anul trecut de Curtea de Apel Alba Iulia.
Gheorghe Bratu nu a dorit să discute pe acest subiect cu redactorul Turnul Sfatului.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: premiera demolarii vilei calea , demolare casa dumbravii bratu , proces casa dumbravii , cladire ilegala demolata , bratu aral , vila dumbravii demolata , Gheorghe Bratu , Cornelia Bratu
Vizualizari: 16032
Ultimele comentarii
Acum 3 ore
Claradi
Acum 3 ore
SalimDream
Acum 4 ore
Sibian
Acum 4 ore
Eu
Acum 4 ore
Kokos