Ajunul Bobotezei din acest an i-a găsit pe oameni mai deschiși să-i primească pe preoți în casele lor pentru a-și sfinți locuințele, după o pandemie în care aceștia au fost ținuți la poartă. Cel puțin asta a observat preotul Alexandru Ioniță din Gușterița, pe care l-am însoțit în ultima zi a Maratonului Bobotezei de sfințire a caselor.

Ne întrebam zilele trecute pe la cine a fost preotul să sfințească locuința în ajunul Bobotezei, cine l-a invitat în casă și cine nu. Totodată, am văzut programul sfințirii caselor de Bobotează în 2023 al Parohiei Ortodoxe Române Sibiu-Gușterița. L-am întrebat pe preotul de acolo dacă acceptă să-l însoțesc în ultima zi în cadrul maratonului pe care îl organizează în aceste zile preoții ortodocși, mai ales că în programul zilei de 5 ianuarie erau prevăzute vizite în marginea cartierului: străzile Pinului, Macazului, Drum Nou și Măceșului, cu multe dintre locuințe improvizate, neintabulate, deci neconectate la apă, canalizare, electricitate sau alte utilități, acolo unde-și duc traiul oameni de etnie romă.

La ora 9:00 ajung în fața Bisericii din Gușterița. În curtea acesteia este amenajat un frumos brad făcut din lemn de către unul dintre credincioși și donat bisericii cu ocazia sărbătorilor de iarnă.

La scurt timp își face apariția și preotul, care rostește rugăciunea începătoare și împreună cu unul dintre angajații bisericii pornim la drum. Ne îndreptăm pe jos spre strada Pinului, acolo unde cei care doresc să-și sfințească locuințele, au fost informați din timp să lase poarta deschisă. Este o stradă unde se trăiește mai bine spre deosebire de celelalte străzi pe care urmează să ajungem - sunt oameni cu casele amenajate frumos, curți pavate etc. Până să intrăm însă în prima casă, pe drum profit de ocazie și îl întreb pe părintele Ioniță cum a fost maratonul Bobotezei din acest an și dacă a observat diferențe față de anii trecuți.

Nerăbdători să fie stropiți cu agheasmă

„Cred că anul acesta sunt un pic mai mulți decât anul trecut. A fost pandemia și atunci clar am intrat în puține case. În cele mai multe am stat doar la poartă sau doar la ușa casei și am stropit cu agheasmă chiar de la ușă. Anul acesta mulți sunt dornici să intrăm peste tot, prin toate ungherele, prin magazie, unii au ateliere de lucru și vor să intrăm. Se simte că am intrat în mai multe case.

Dar dacă se simte o schimbare față de anii dinainte de pandemie, nu știu să spun. E posibil ca eu să fiu nerăbdător și să vreau o schimbare mai rapidă și mai vizibilă. Și aș vrea când ajung la ei să dau de oameni care deja vin la biserică sau cu care am o relație cât de cât. Dar asta foarte greu se schimbă”.

Anul acesta este a cincea oară când merge de Bobotează pe la casele oamenilor, Alexandru Ioniță fiind preot în Gușterița din 2017. „Față de primul an, ne-am mai cunoscut unii cu alții, unii încet-încet au descoperit ce se întâmplă în biserică și pe lângă biserică, mai ales la Șură; au înțeles că e bine pentru ei și au început să mai vină, să se deschidă și să-și dorească să mai cunoască și pe alții. Dar totuși greu se mișcă lucrurile”.

Întrerupem discuția pentru că vrea să intre în magazin. „Trebuie să intru la magazin să iau niște bomboane pentru copii”.

Preotul precizează că în acest an i-au deschis ușile aproximativ 80% dintre locuitorii din Gușterița. Excepție au fost persoanele de altă confesiune – penticostali și foarte puținii sași luterani care mai trăiesc în cartierul de după centura Sibiului.

„Dar ceea ce e copleșitor este că în majoritatea caselor în care am intrat ne întâlnim cu așa de mulți oameni care vor să le sfințim locuințele, dar cu care nu avem aproape nicio relație. La unii am intrat a cincea oară în casă acum, dar ei nu au venit niciodată la biserică sau la un eveniment organizat de noi.

Sunt diferite răspunsuri: de exemplu, sunt familii tinere, foarte legați de părinți și merg la ei, în satele din apropierea Sibiului sau chiar în Vâlcea și nu rămân deloc în Sibiu. Lucrează mult în ture, în fabrici, nu-și permit să vină într-o seară la un eveniment sau la o slujbă. Alții s-au învățat deja să meargă la alte biserici din oraș. Ceilalți pur și simplu din comoditate nu vin nici la biserică, nici la șură, chiar dacă am observat că cei mai mulți au aflat de Șură mai ales, că se întâmplă activități frumoase și n-au îndrăznit. Am realizat că chiar e nevoie de curaj. Adolescenții, părinții tineri, deși au nevoie multă de socializare, caută persoane de vârsta lor, dar totuși nu au curaj să vină în locurile în care nu au fost, să intre în contact cu oameni pe care nu-i cunosc. E mare nevoie de curaj”, îmi povestește Alexandru Ioniță.

„Părinte, botează-mă și pe mine, că eu nu-s acasă”

Ajungem între timp și la prima casă de pe strada Pinului. Apoi la a doua, a treia și așa mai departe... Majoritatea porților, într-adevăr, sunt deschise, semn că preotul este așteptat. Acolo unde este așteptat cu întreaga familie, pr. Ioniță se așeză pe scaun sau pe canapea și schimbă câteva vorbe cu oamenii. În unele locuințe, deși poarta e deschisă, în casă nu e nimeni.

Într-o curte, găsim patru case sau patru apartamente, una după alta, dar în care ne întâmpină doar o femeie. „Ce mai faceți?”, o întreabă părintele. „Singurătatea. Am trei băieți și fata, avem patru apartamente cum ar veni. Nora și băiatul e la lucru, vă deschid imediat”, îi răspunde femeia.

„În Iordan Botezându-Te Tu, Doamne, închinarea Treimii s-a arătat. Că Glasul Părintelui a mărturisit Ţie, Fiu Iubit pe Tine numindu-Te; şi Duhul, în Chip de Porumbel, a adeverit întărirea Cuvântului, Cel Ce Te-ai arătat, Hristoase Dumnezeule şi lumea ai luminat, Slavă Ţie.” – sunt primele versuri din Troparul Botezului Domnului, pe care îl cântă preotul cu cei ce-l însoțesc pe la casele oamenilor în ajunul sărbătorii Bobotezei.

„Vă mai aștept și pe la noi”, îi spune la plecare preotul.

Traversăm strada și un bărbat îl strigă din urmă pe preot: „Părinte, botează-mă și pe mine, că eu nu-s acasă”. Părintele îl stropește cu agheasmă pe cap și omul pleacă mai departe în drumul său, mulțumit că și-a făcut „datoria” - că și-a spălat păcatele.

„Ce este botezul?”

În altă locuință, preotul îl recunoaște pe un fost lucrător la fabrica Balanța din Sibiu și îl roagă să îi doneze un cântar pentru un viitor muzeu. „Mi-aduc aminte că mi-ați povestit că ați lucrat la Balanța. Am văzut aici la dvs. în curte un cântar mai mare. Oare nu aveți și unul mai mic, că aș vrea tare mult să fac un muzeu aici, la Gușterița, și am avem un cântar, că atunci când vine lumea pe la noi să le arătăm, că acesta e un cântar făcut la fabrica Balanța din Sibiu”.

Bărbatul salută ideea și îi promite părintelui că-i va aduce chiar un cântar vechi, de pe vremea primului patron al Fabricii de Cântare, Ludwig Hess. „În acest caz, o să fac să vă aduc un cântar de pe vremea lui Hess. Foarte bună ideea, ar fi bună piesa, că ține de istoria locului. Mă apuc, că vreau să-l retușez un pic și luna viitoare vi-l aduc”, îi promite sibianul.

Apoi preotul revine la semnificația sărbătorii. „Noi ne zicem acum unii altora La mulți ani! Sănătate! că a fost acum trecerea dintre ani. Dar e o convenție aceasta, 1 ianuarie. La alții altfel începe anul. Și la noi mai demult începea pe 1 septembrie, și mai demult începea pe 1 martie. Dar ce facem noi cu Boboteaza nu are de a face cu Revelionul. Nu am venit cu Revelionul, dar am venit cu Botezul Domnului și azi e chiar ajunul sărbătorii, cu post. Cu ocazia sărbătorii acesteia ne amintim de botezul nostru”, le explică celor prezenți. Apoi continuă: „Toți am fost botezați când eram mici, nu am știu atunci ce s-a întâmplat. Dar acum, mari, știm și putem să ne interesăm, să aflăm ce ne-au făcut alții. Să ne luăm în serios botezul nostru. Voi știți bine de unde și ce să citiți”. „Nu am prea citit, domn părinte”, îi răspunde o tânără. „Păi, e simplu acum. Nu e numaidecât să mergem la bibliotecă, avem totul pe internet, putem citi și de acolo. Ce este botezul? Merită zilele acestea să ne uităm puțin peste asta. Și îmi spuneți peste puțin timp, când ne întâlnim iarăși ce este botezul. Anca, o să-mi spui?”. Anca îi promite preotului că se va interesa despre semnificația botezului.

Tot pe strada Pinului o femeie găsește în preot persoana potrivită căreia să i se plângă. „Sunt singură cuc. Băiatul e acasă, dar poimâine pleacă. Mi-e frică de aceștia de aici, bat în geam, că știu că sunt singură. În ziua de astăzi, ce să facem, viața merge înainte”. Preotul o invită să vină mai des pe la Șura Culturală, acolo unde în fiecare vineri seara este organizată o șezătoare. „Vă invităm pe la noi și la altceva decât la slujbe. Au fost seri cu colinde. Vineri seara facem șezătoare, unde puteți sta cu oameni de o vârstă cu dvs. Se adună o grupă frumoasă de 12-15 femei: croșetăm, povestim, bem câte un ceai. (Observă niște ciorapi aproape gata împletiți) Faceți lucruri de acestea? O-o-o, păi minunat. Haideți cu ele acolo și mai bem un ceai, mai vorbim și trece singurătatea”.

Mai încolo trecem pe lângă o casă de rugăciune a celor de confesiune penticostală, dar fără să știu că este un astfel de loc în acea locuință. Ne întâmpină un bărbat și o femeie, care acceptă să fie sfințită casa, dar precizează „să nu ne botezați, că noi ne-am botezat deja”. Îl invită pe preot să se roage împreună; apoi femeia începe să cânte.

„La noi în Gușterița foarte puțini dintre romi sunt penticostali, cei mai mulți sunt ortodocși. Această casă de rugăciune penticostală a avut un mare succes acum vreo 20 și ceva de ani, dar cei mai mulți au renunțat să mai meargă acolo. Majoritatea romilor de la noi sunt familiari cu confesiunea penticostală, unii chiar s-au botezat, dar încet-încet au revenit și au vrut să-și boteze copiii în biserica ortodoxă”, îmi explică ulterior preotul.

 

Cu cât ne îndreptăm spre marginea cartierului, cu atât condițiile de viață ale oamenilor devin mai precare. Aici pare că lumea s-a oprit în loc, pare că oamenilor nu le mai pasă de nimic și că sărăcia a pus stăpânire pe ei. În multe locuri sunt curți neîngrijite, dar interioare kitsch-oase.

„Taci, băi, din gură”, strigă o femeie la câinele său, care latră în timpul sfințirii casei. „Nu vin la biserică, da-s credincioasă, domn părinte, am lumânări. Dar nu am timp să vin”, se justifică femeia.

„Uitați, eu nu vă invit că așa vreau eu să vă am acolo clienți la biserică. Dar vă invit să descoperiți că poate să fie bine pentru dvs. acolo. Mai cunoașteți un om, mai auziți că se mai întâmplă și altceva pe lângă biserică, mai sunt și alte activități - înainte de Crăciun a fost un bazar. Și dacă ieșiți la pensie, doamnă dragă, vă invit să vă abonați la șezătoarea noastră”.

„Chiar v-am văzut cântând cu niște tineri, foarte frumos a fost”, intervine soțul femeii.

„Frumos, dar vedeți că pentru toate acestea trebuie energie, și unitate, și sponsori pentru a dezvolta lucruri. Dar și dorința de a face. Mi se termină și mie bateriile la un moment dat și am nevoie de oameni care să se implice, să mă ajute”, le explică preotul.

 

Ultima parte a maratonului Bobotezei de azi reprezintă o adevărată provocare, pentru că e imposibil să privești locuințele în care trăiesc oamenii din marginea Gușteriței. Perimetrul dintre străzile Măceșului și Drum Nou este cunoscut pentru existența acolo a unei comunități de romi. Majoritatea dintre ei trăiesc în locuințe improvizate, din cărămidă, lemn sau lut. Apa, canalizarea, electricitatea sunt un lux, iar cea mai modernă facilitate este asfaltul care a ajuns în zonă abia în ultimii 2-3 ani. 

Mergem prin noroi pentru a ajunge la unele case. Din drum preotul este strigat cel mai des cu „domnul Popa” – „Veniți și la noi”. Preotul îi cunoaște pe majoritatea oamenilor de aici. Le știe dorințele, lipsurile și problemele. De aceea, nici nu e de mirare pentru el că într-o baracă îl întâmpină o masă plină cu sticle de bere goale, semn că seara precedentă a fost una „grea” pentru cei de acolo, care, se pare, că numai la Bobotează nu le era gândul.

La scurt timp, preotul Ioniță este înconjurat de copiii romilor, mulți dintre ei fiind dintre cei care frecventează Șura Culturală în cadrul programului de Afterschool, inițiat de acesta anul trecut. Desigur că după ce sunt stropiți cu agheasmă, primesc câte o bomboană, după care face o poză cu toții.

„Acum 5 ani când am fost cu Boboteaza, am găsit-o pe femeia ceea (arată spre locuința lângă care am trecut) cu casa arsă. Atunci m-am implicat și am încercat să ajut, să acoperim casa. Era de fapt o mamă singură, pe care am ajutat-o. După ea au venit și unii, și alții și am văzut că sunt mulți care au nevoi. Uite că au trecut 5 ani de zile până când am reușit să avem Șura, un loc în care îi putem invita pe copii și anul în care am reușit să începem programul de Afterschool, să-i ajutăm pe cei 15-17 copii, cărora le oferim condiții mai bune decât acasă. Că acasă n-au unde să-și facă temele, nu îi așteptă părinții cu mâncarea caldă. Acolo este locul acesta. Și legăturile dintre noi, ca parohie, și locul acesta s-au întețit. Vin des aici nu numai de Bobotează, îi cunosc, îi știu, îi ajut cu ce pot și când pot. Și sigur că s-au dezvoltat relațiile dintre parohie și colțul acesta de Gușteriță.

Dar este imposibil să-i ajuți pe toți o dată și la fel de bine. Altceva se poate face mai greu, pentru că nu sunt ei proprietari, nu se pot face contracte cu Electrica, cu Apă-Canal și cei de la salubritate etc.”, concluzionează preotul la finalul maratonului Bobotezei.

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).