Cum au afectat anotimpurile, în Transilvania, cea mai mare erupție vulcanică înregistrată în istoria omenirii. Vremea la începutul anilor 1800: oamenii umblau desculți în ianuarie și ningea în iunie

Efectele erupției vulcanului Tambora de pe insula Sumbawa din Indonezia, produsă în 1815, au ajuns și în Transilvania, notează Dorin Ioan Rus în lucrarea ”Anomalii meteorologice în Transilvania, Banat și Partium, din 1813 până în 1818, reflectate în sursele contemporane”, publicată pe Academia.edu.

Absolvent al Universității “Lucian Blaga” din Sibiu, Istorie-Antropologie, Rus a scris lucrarea în perioada în care era profesor la Institutul de Istorie al Universității din Graz, Austria.

Studiul face o corelație între  cea mai puternică erupție vulcanică înregistrată în istoria omenirii, produsă în Indonezia în 1815 și felul în care s-a manifestat vremea în nord-vestul României, în acea perioadă.

1816 – anul fără vară

Erupția vulcanului Tambora a atins un punct culminant violent la 10 aprilie 1815. Cenușa din coloana de erupții s-a dispersat în întreaga lume și a scăzut temperaturile globale într-un eveniment cunoscut uneori sub numele de ”Anul fără vară” (1816).

Această scurtă perioadă de schimbări climatice semnificative a declanșat fenomene meteorologice extreme și recolte eșuate în multe zone din întreaga lume. Mai multe schimbări climatice au coincis în acea perioadă și au interacționat într-o manieră sistematică, care nu a mai fost observată după nicio altă erupție vulcanică mare de la începutul Epocii Pietrei, notează Wikipedia.

În decembrie au înflorit în Sibiu violetele în cimitir. Oamenii mergeau desculți

Lucrarea istoricului Dorin Ioan Rus urmărește relatările locale despre vremea din Transilvania și Banat înainte și după explozia din Indonezia, iar schimbările sunt extrem de clare.

Cu doi ani înainte de erupție, vara și toamna anului 1813 au fost extrem de ploioase și a urmat apoi o iarnă călduroasă, notează istoricul în lucrare.

”S-a constatat că în decembrie 1813, în sudul Transilvania (regiunea Sibiu) violetele din cimitir au înflorit„, precizează autorul citând surse locale, însă totul urma să se schimbe.

Perioada analizată în lucrare  începe în vara anului 1813, când schimbările bruște ale vremii au fost înregistrate în aceste provincii. Ea include și vara anului 1815, când în aceste părți ale Europei se înregistrau ample anomalii meteorologice, și se încheie în 1818, când măsurile administrative introduse pentru a combate criza alimentară nu au mai fost necesare.

”Erupția Tamborei din 10 aprilie 1815 a declanșat o schimbare bruscă și gravă a vremii. Scăderea temperaturii care a urmat a provocat o scădere masivă a producției agricole care, la rândul ei, a dus la la o criză alimentară în anii următori. Multe cronici, cărți de călătorie și documente oficiale din Europa Centrală și de Vest menționează temperaturile scăzute, creșterea prețurilor, sărăcia și crizele alimentare. Anul 1815 a fost caracterizat de precipitații masive care au provocat numeroase inundații în mai multe părți ale Europei, iar iarna 1815/16 a fost anormal de aspră. Anul 1816 este cunoscut ca "anul fără vară" în Europa și America, în timp ce 1817 a devenit cunoscut ca "anul foametei" în multe zone. În anii care au urmat, în efectele teribile ale foametei și ale igienei necorespunzătoare - cum ar fi epidemiile, migrația în masă și tensiunile sociale - au fost resimțite acut în întreaga lume.

Erupția muntelui Tambora a avut un impact profund asupra multor societăți, care s-au confruntat brusc cu cu anomalii meteorologice severe, cum ar fi seceta extremă, viscolul și ploile și ninsorile prelungite, care au pus serioase probleme în asigurarea unor rezerve alimentare adecvate”, se precizează în studiu.  

Mica Epocă Glaciară: 17 ierni severe

În perioada 1750-1820, care a făcut parte din ”Mica Epocă Glaciară”, s-au înregistrat în total 17 ierni severe, notează autorul. Cea mai importantă a fost cea din 1784/85, provocată probabil de efectul schimbărilor climatice cauzate de erupțiile vulcanului islandez Laki. Au urmat apoi iernile din 1795, 1808, iar apoi cele din 1813-1817, care au fost extrem de lungi, cu ninsori timpurii și topirea târzie a zăpezii.

”Începând cu 1812, frigul și zăpada au durat adesea până în timpul verii. O notă de la Căuașd [Kávásd] (comitatul Bihor) spune că la 24 iunie 1812 au căzut pietre de grindină mari cât nucile în multe locuri din zona (Partium), distrugând "roadele pământului”. În 1813, în Țara Hațegului, zăpada s-a topit în aprilie, iar în Zarand a nins la 1 mai. În sudul Transilvaniei, în zona Sibiului au avut loc inundații puternice, cu Cibinul curgând până la case și grădini.

În teritorii relativ apropiate din Europa, inundații majore au avut loc în Ungaria, Austria, Polonia și Silezia. Polonia s-a confruntat cu o penurie drastică de alimente.

”Faptul că mulți fermieri săraci din Transilvania au fugit în Banat este o dovadă că efectele vremii au fost diferite în aceste provincii. De aici putem deduce că impactul asupra agriculturii nu a fost la fel de puternic în Banat ca în Transilvania”, scrie istoricul.

Din cauza ploilor din toamna anului 1813, solul a fost atât de îmbibat încât nu a mai putut fi semănat în primăvara anului 1814. Același lucru s-a întâmplat și în anul următor.

După această perioadă ploioasă, a urmat o iarnă călduroasă: s-a constatat că în decembrie 1813, în sudul Transilvania (regiunea Sibiu) violetele din cimitir au înflorit. Ultima parte a iernii 1813/14 a fost însă foarte aspră, mai ales în sudul Transilvaniei. În 1814 au fost geruri puternice și ninsori abundente între 11 și 19 mai, fapt semnalat în Țara Bârsei ca "zăpadă mare" ("neauă mare"). În Alba, între 18 și 20 aprilie 1814, zăpada a fost până la genunchi, iar un ger deosebit de aspru a provocat defolierea arborilor, a pomilor fructiferi și a viței de vie.

Într-o pravilă dintr-o localitate necunoscută din Transilvania, o însemnare consemnează că în 17 aprilie a nins abundent, prunii rupându-se sub greutatea zăpezii, și că zăpada care a căzut sâmbătă, 20 aprilie 1814, a rămas până miercuri, 20 aprilie 1814.

La fel, în regiunea Hunedoara și pe Valea Mureșului a nins între 27 și 30 aprilie 1814, iar luna mai a fost friguroasă, iar ceața a distrus roadele pomilor și lăstarii de viță-de-vie.

Potrivit preotului Gheorghe, zăpada care a căzut neîntreruptă pe 18, 19 și 20 aprilie a fost "până la genunchi", iar în zilele de 21 și 22 aprilie a fost ger, astfel că zăpada a rupt copacii cu greutatea ei. Mai mult, în zilele de 29 și 30 aprilie 1814, a nins din nou, de data aceasta cu o puternică furtună, "care a dezrădăcinat copacii". În consecință, în toamna aceluiași an, prețurile alimentelor au crescut.

Un preot din Densuș spune că în 1814 a nins de la 27 la 29 aprilie, dar zăpada care a căzut peste noapte s-a topit în timpul zilei, pagubele produse la fructe fiind nesemnificative. Luna mai a fost foarte schimbătoare la Densuș. Tot el menționează, ca anomalii, un îngheț pe august

14 august 1814, precum și o ninsoare timpurie, la 28 septembrie 1814, care nu s-a topit, în ciuda căldurii.

La Arini  (județul Brașov), cântărețul bisericesc Iacob Popovici a consemnat o "zăpadă mare" între 11 și 19 mai 1814, condiții similare fiind semnalate la Sibiu în 10 mai și la Satu Mare în luna mai. În satul Clopotiva din Banat a nins pe 2 iunie. Toate acestea au făcut ca recolta de grâu să fie foarte slabă.

”Din anul 1815 a început o foamete mare”

În anii care au urmat, anomaliile climatice au continuat. Ploile abundente care au căzut în Transilvania între 1815 și 1817, precum și verile geroase au întârziat sau au întrerupt creșterea cerealelor și, în consecință, au dus la o scădere a producției agricole.

”Ioan Ungur, un preot de lângă Huedin (județul Cluj), a scris că o drastică penurie de alimente a început din cauza vremii ploioase: . Autorul mai spune că, din cauza apei abundente au avut loc alunecări de teren, culturile au fost complet distruse, iar animalele s-au îmbolnăvit din cauza calității proaste a hranei, cele mai multe dintre ele murind, inclusiv toate oile”, precizează istoricul în studiu.

Anul 1816 a început cu o schimbare bruscă a vremii în Transilvania: la 10 ianuarie "curcubeul

a apărut și a fost o vreme caldă, astfel încât oamenii umblau desculți".

”Prezența curcubeului era considerată un semn bun de către țăranii români. Cu toate acestea, apariția curcubeului în Bihor, la 22 ianuarie 1816, a contrazis această superstiție, deoarece, după șase zile, în noaptea de 28/29 ianuarie (calendarul gregorian), "au fost furtuni mari, astfel încât vacile, oile și porcii care se aflau afară au fost toate ucise de vânt și zăpadă, iar oamenii au mai murit de frig".

În același timp, o furtună s-a declanșat și peste Banat, unde s-a produs o ninsoare care a durat două zile și două nopți a provocat moartea multor vite și oi. Multe oi au fost găsite înghețate în zăpadă, iar unele au fost duse de vânturile puternice în apele curgătoare, unde au murit. Din cauza inundațiilor, multe clădiri și construcții țărănești s-au prăbușit, iar locatarii acestora au fost nevoiți să se adăpostească în case instabile, care, la rândul lor, s-au prăbușit peste ei. Din cauza vremii aspre, a frigului și a altor fenomene naturale, oamenii și vitele care trăiau afară, în adăposturi provizorii, au pierit. Inundațiile au provocat separarea mai multor comunități, creând câteva insulițe unde oamenii și animalele au fost izolate”, scrie în analiză.

Ploi și alunecări de teren în Transilvania, secetă în Italia, Spania și Franța

În 1817 a fost din nou un an foarte călduros. Luna februarie a fost caracterizată de vreme caldă și de precipitații în toată Europa Centrală. În timp ce râul Crișul Repede și afluentul său Peța au inundat Oradea (apele retrăgându-se doar în martie), la Viena vremea a fost atât de caldă încât unii copaci au înflorit mai devreme decât de obicei.

”Au urmat furtunii calde în toată Europa, care au dus la înmugurirea copacilor. Ploile au continuat în Partium și în primăvara anului 1817. La 29 mai 1817, s-a raportat că în satul nu s-a putut face însămânțarea de toamnă, deoarece solul era încă plin de apă.

În această perioadă, în sudul continentului a fost o secetă prelungită, care a fost mai severă în Franța, Italia și Spania”, scrie autorul.

Anul 1818 a fost caracterizat și de anomalii meteorologice în întreaga Europă, cu toată gama de fenomene. Un alt fenomen important înregistrat în 1818 a fost seceta, care a afectat Germania, Franța și țările din Nordul continentului. Cu toate acestea, la sfârșitul verii și începutul toamnei anului 1818, în sudul Transilvaniei a căzut o cantitate mare de precipitații.

Evenimente consemnate doar local

Autorul pune schimbările climatice din acea perioadă în primul rând pe seama erupției vulcanului din Indonezia, însă precizează faptul că ele ar putea fi efectul unui lanț de schimbări la nivel meteorologic zonal.

Pe de altă parte, o analiză mai aprofundată va fi greu de făcut din cauza lipsei de informații, mai ales în centrul Transilvaniei, notează istoricul.

”Sursele documentare utilizate aici, care constau în note scrise în cărți religioase nu acoperă întreaga suprafață a teritoriilor analizate. De exemplu, se poate observa lipsa de informații în ceea ce privește părțile centrale ale Transilvaniei, unde este posibil ca preoții români știau să citească, dar nu și să scrie. De asemenea, mulți cronicari au consemnat doar evenimentele naturale din propriul sat sau din zona învecinată acestuia, astfel încât amploarea oricăror fenomene majore care au avut loc în altă parte nu au fost notate.

Lipsa unei scheme divine în interpretarea acestor evenimente se explică fie prin cenzurarea discursului, în cazul scrierilor săsești și maghiare, fie prin faptul că însemnările din cărțile liturgice sunt de fapt de tip registru, mai ales în cazul celor românești. Astfel, pentru preoții ortodocși, consemnarea evenimentelor naturale neobișnuite și a creșterii prețurilor la alimente era la fel de relevantă ca și însemnările privind achizițiile materiale pentru biserică sau alte evenimente civile.

Cu toate acestea, în timp ce pedeapsa divină lipsește ca explicație în cazul calamităților și al foametei, prezența milei lui Dumnezeu apare în cazul revenirii la normalitate, în expresii precum "Dumnezeu a dat roade bogate"”, scrie în concluzie Dorin Ioan Rus.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro