Duminică,
05.02.2023
Ceata
Acum
-5°C

Cum se poate explica modul în care a fost scrisă ultima lege a plafonării prețului la energie

Cum se poate explica modul în care a fost scrisă ultima lege a plafonării prețului la energie

Încă o dată, în ultimii 2 ani, se prezintă o lege care trebuia să ajute consumatorii, dar în fapt ea conține anumite ”chichițe” care fac ca aceasta să nu poată să fie aplicată sau să fie aplicată cu întârziere, dezavantajând consumatorii. Atunci pentru cine a fost scrisă această lege?

Avem tendința de a da vina pe greșeli și incompetență. Dar oare este aceasta cauza?

În această toamnă au fost adăugate noi categorii de consumatori care să beneficieze de preț plafonat. Asta chiar în condițiile în care locul ajutorării acestor oameni nu era în interiorul unei legi a energiei, ci în politicile unor Ministere care au în obiectul lor de activitate derularea unor politici de susținere a unor astfel de persoane, care sunt și consumatori de energie electrică. Ajutorarea familiilor monoparentale și a familiilor cu mai muți de 3 copii este în obiectivul Ministerului Familiei, iar ajutorarea bolnavilor în obiectivul Ministerului Sanătății prin subsidiarele sale. De ce nu s-a mers pe această construcție logică și normală? 

De asemenea legea plafonării prețului la energiei a fost completată astfel încât, să se beneficeze de preț plafonat doar la un singur loc de consum (obligație eliminată ulterior). De ce? Probabil din dorința de a sancționa pe cei cu mai multe locuințe (aspect care de asemenea se putea rezolva prin Codul Fiscal). 

De ce s-au introdus aceste pachete de ajutor financiar sau de ”sancționare” a celor cu mai multe locuințe, într-o lege a energiei? 

·       Poate să se arate cât de mult le pasă de oameni, că există disponibilitatea de a lua de la cei ”bogați” și a da celor ”săraci”! 

·       Poate doar pentru că această măsură de ajutorare a bolnaviilor, famililor etc., necesita bani de la bugetul de stat, bani care nu există și atunci s-a găsit un mod de ajutorare a acestora pe banii altora? Respectiv prin acest mecanism cei care dau banii acestor categorii sociale sunt în fapt furnizorii en detail, urmând ca uterior statul să achite acești bani furnizoriilor!

·       Poate doar din motivul de a reduce povara acestor compensări pe bugetul de stat, deoarece un număr mai mic de consumatori care beneficiază de plafonare înseamnă bani mai puțini de la buget! 

Să analizăm modul în care a fost realizată și scrisă această lege:

-        Legea a venit cu o imensă birocrație, care face ca cei care ar trebui să beneficieze de aceste drepturi să nu poată toți beneficia pentru că nu reușesc să parcurgă etapele birocratice și să depună la timp declarațiile care le ar da dreptul să beneficieze de preț plafonat. În susținerea acestei situații stau următoarele aspecte: 

*   Prelungirea aprobării legii (grosier textul legii a fost stabilit încă din luna octombrie 2022), astfel încât el s-a suprapus cu o perioadă de sărbători, în care oamenii sunt preocupați de alte aspecte, și astfel să nu mai existe timpul necesar să se depună aceste declarații, Mai puține declarații, înseamnă mai puține persoane care trebuie să beneficeze de preț plafonat, respectiv, mai puțini bani care trebuie să fie plătiți de stat.

*   crearea unor situații complicate prevăzute de lege, care să determine întârzieri cât mai mari în emiterea facturilor de către furnizori, astfel încât statul să achite cât mai puțin în lunile de iarnă, atunci când valorile compensărilor ar fi fost mari. Mutarea momentului plății de către stat a acestor compensări, cât mai înspre vară, atunci când se vor putea depune cererile de compensare urmare a facturiilor întârziate, timp până la care statul are timp să adune banii tot de la companiile din energie și astfel să se reducă efortul financiar al acestuia la început de an.

-        înlocuirea în lege a noțiunii de ”consumator” care va beneficia de compensare pentru utilizarea de aparate medicale, familii monoparentale și familii cu mai mult de 3 copii  cu  noțiunea de ”client” care va beneficia de compensare pentru utilizarea de aparate medicale, familii monoparentale și familii cu mai mult de 3 copii, a redus probabil la jumătate  numărul celor care vor putea beneficia efectiv de această prevedere în lunile de iarnă și din nou determină ca numărul celor care beneficiază de plafonare să fie mai mic, iar bani care să fie achitați de stat pentru compensarea plafonării să fie mai puțini.

-        impunerea retroactivității (absurde, ilegale, neconstituționale), avea ca și scop de asemenea limitarea numărului celor care trebuiau să beneficieze de compensare în Q4 2022, dar și incertitudine pentru furniozori și întărzierea din nou a emiterii facturilor din Q4, fapt ce ar necesita din nou fonduri mai mici de la bugetul de stat pentru a compensa facturile în aceste luni și întârzierea plății acestor fonduri, având în vedere întârzierea emiterii facturilor. 

-        construcția acestei legi conduce la determinarea arătării cu degetul asupra furnizorilor, ANRE, Ministerul Energiei și nu asupra principalului beneficiar Bugetul de Stat. Sigur nu este nimic rău în a aduna mai mulți bani la Bugetul de Stat, dar asta se poate face transparent.

Cu alte cuvinte, cu câți mai muți clienți nu depun declarații, cu atât mai puțin de achitat are statul, deoarece trebuie să plătească mai puțin pentru compensarea plafonării.

Cu cât mai mult se complică modul in care se face facturarea, cu atât mai mult este nevoie de timp pentru modificarea sistemelor informatice și cu atât mai târziu se emit facturile. Dar cu cât mai mult se amână facturile, cu atât mai târziu va achita statul compensările. Să nu uităm că acest haos se găsește la finalul lanțului de vânzare a energiei electrice. Producătorii de energie electrică, care sunt cu capital majoritar de stat își încasează prețul pe energie electrică la zi, achită acciza, TVA, la zi către bugetul de stat. Prin întârzierea emiterii facturilor la energia electrică de consumatorul final cu 3 – 4 luni, apar întârzieri la plata compensărilor pentru plafonarea energiei electrice doar la ultimul furnizor care vinde energia la consumator, timp în care statul poate să colecteze banii necesari compensării. 

Apreciem că cca 80% din clienți care ar fi trebuit să depună declarații pentru alegerea locului de consum nu ar fi făcut-o până la 1 ianuarie 2023, pondere care considerăm că se va menține și pentru situația celorlalte categorii, care totuși trebuie să depună declarații până la acest sfârșit de an. Un calcul grosier arată că în luna ianuarie 2023 statul ar fi trebuit să achite pe baza legii plafonării prețului la energie si gaze, publicate în 13 decembrie 2022, mai puțin pentru compensările plafonării prețului cu cel puțin 40%.

Cei care au de pierdut consumatorii de energie electrică, care dincolo de complicațiile birocratice la care au fost/sunt supuși aceștia, vor primii facturi mari care cumulează câteva luni de consum, dar vor fi și cei care în viitor (următorii 2 – 3 ani) vor achita toate costurile cu multiplele și desele modificări de programe informatice, dobânzi și costuri bancare cu aceste întârzieri. Costuri inutile, care vor determina creșteri ale prețului energiei electrice urmare a acestor decizii.

Dumitru Chisăliță

Președinte

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Dumitru Chisăliță

de Dumitru Chisăliță

Președintele Asociației Energia Inteligentă

asociatiaenergiainteligenta.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus