Pe pagina Consiliului Județean Sibiu au apărut primele rapoarte de activitate ale consilierilor pentru anul 2022. Acestea reprezintă câteva propoziții seci, în care consilierii nu transmit nicio informație concretă.
Primele rapoarte ale consilierilor județeni din Sibiu au fost făcute publice în ultimele 2 zile. Până acum, sibienii pot consulta rapoartele semnate de Pavel Bichicean (PSD), Mircea Frățilă (PNL), Florin Adrian Popa (PNL), Paul-Jürgen Porr (FDGR), Gheorghe Sterp-Vingarzan (PNL), Aurel Tiriba (PNL) și Gabriel Tischer (FDGR).
Conținutul rapoartelor semnate de aceștia nu conțin niciun fel de informație concretă privind activitățile și inițiativele consilierilor. Astfel, aceștia s-au limitat să reproducă în câteva propoziții ceea ce deja este evident, în virtutea funcției pe care o ocupă, conform responsabilităților legale: participarea la ședințele CJ Sibiu, participarea la ședințele comisiilor din care fac parte, participarea în calitate de reprezentant al CJ Sibiu în consiliile de administrație a diverselor instituții subordonate.
De asemenea, aceștia mai menționează că „am susținut și votat toate proiectele de hotărâre” sau pe cele „pe care le-am considerat viabile pentru dezvoltarea județului”. Alte mențiuni vagi, fără exemple concrete, țin de inițiativele propuse, unii dintre consilieri lăudându-se doar că le-au avut. Spre exemplu, Popa scrie că, în calitate de consilier din zona de nord a județului, a organizat „audiențe pentru fiecare persoană în parte, în localitatea Mediaș”. „Am răspuns cerințelor și întrebărilor cetățenilor, iar acolo unde nu am putut da curs imediat, m-am documentat și am revenit ulterior cu un răspuns”, mai scrie acesta fără a oferi măcar un exemplu de răspuns la cerințele cetățenilor.
Porr a ținut să scrie în raport că a făcut parte din Consiliul de Administrație al Centrului de Îngrijiri a Persoanelor Vârstnice pe str. Azilului și că „din păcate, nu s-a ținut nicio ședință”. „Am avut audiențe lunare, conform graficului. În urma acestora s-au putut rezolva, de asemenea, câteva probleme”, mai scrie consilierul, la fel fără a oferi un singur exemplu.
Colegul său, Tischer, a considerat important să menționeze în raportul său că una dintre activitățile sale din 2022 a fost „susținerea opiniilor FDGR în cadrul ședințelor Comisiei buget-finanțe, strategii, dezvoltare economică și cooperare cu mediul de afaceri” sau alta - „prezența la biroul FDGR pentru asigurarea audiențelor, conform programului anunțat”.
Tiriba le transmite sibienilor care l-au votat că „am încercat să particip activ la ședințele Comisiei pentru Urbanism Amenajarea Teritoriului, Protecția Mediului și Turismului, din care fac parte”, fără a preciza dacă a reușit acest lucru. Iar despre eventualele absențe de la ședințele CJ Sibiu în 2022 afirmă că acestea „s-au datorat participării mele la rezolvarea problemelor de serviciu de la care nu am putut lipsi” – la fel, fără a menționa cel puțin o problemă de serviciu.
Unica mențiune adăugătoare a făcut-o consilierul PSD Pavel Bichicean. Acesta a ținut să precizeze că, pe lângă activitățile generale, a atras atenția asupra unor fenomene de partizanat politic, dar fără să ofere multe detalii:
„Cu prilejul ședințelor de plen am formulat câteva interpretări menite să aducă lămuriri cu privire la aspectele activității consiliului județean din punct de vedere strategic sau economic, exprimarea votului meu fiind de asemenea în folosul interesului comunitar. Am atras atenția asupra unor fenomene de partizanat politic în favoarea anumitor UAT-uri și eventuale comportamente abuzive”, a scris consilierul social-democrat nefiind însă clar la ce „comportamente abuzive” se referă.
Am căutat, pentru comparație, cum își formulează aceste rapoarte consilierii din alte județe. Deși majoritatea urmează aceiași cale, există totuși și exemple demne de urmat. Iată câteva rapoarte de activitate pentru anul 2021 semnate de consilieri județeni din Timiș (Lucian Blaga, Cosmin Costa), Brașov (Agache Aurel) sau Mureș (Mihaela Natea, Mihaly Kovacs, Tiberiu Bățaga).
Precizăm că potrivit articolului 126 din Regulamentul de organizare și funcționare a CJ Sibiu, fiecare consilier județean este obligat să prezinte un raport anual de activitate, care este făcut public prin grija secretarului general.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 1426
Ultimele comentarii
Acum 7 ore
Adi Gliga
Acum 7 ore
Calitate nu cantitate
Acum 8 ore
Pastor Marginas
Acum 8 ore
Nemo
Acum 8 ore
Ion Iliescu