Sâmbătă,
11.10.2025
Innorat
Acum
11°C

Impact frontal la Veștem între un scuter și o mașină. Un tânăr de 17 ani a murit pe loc, altul de 21 de ani este grav rănit

Impact frontal la Veștem între un scuter și o mașină. Un tânăr de 17 ani a murit pe loc, altul de 21 de ani este grav rănit

Un tânăr de 17 ani a murit azi noapte, în jurul orei 1,30, într-un accident petrecut pe DN 1, în zona localității Veștem, iar un altul, de 21 de ani este grav rănit. Scuterul era condus pe contrasens, la km. 299+600m, pe porțiunea de șosea cu separatoare de beton.

„Polițiștii au stabilit că un moped condus pe contrasens, pe banda 2 a direcției Vâlcea - Sibiu, a fost lovit de un autoturism condus de către un bărbat în vârstă de 43 de ani, din jud. Constanța”, transmite joi dimineață Elena Welter, purtăror de cuvânt al IPJ SIbiu. 

Pe moped se aflau doi ocupanți, doi tineri în vârstă de 17, respectiv 21 de ani ambii din Veștem. Din primele cercetări ale polițiștilor, tânărul de 21 de ani este posibilul conducător al scuterului.

Din păcate, impactul frontal între cele două vehicule a provocat decesul tânărului în vârstă de 17 ani, precum și rănirea gravă a celuilalt ocupant, acesta din urmă fiind transportat la spital inconștient.

Citește și Starea tânărului de 21 de ani rănit în accidentul mortal de la Veștem: a fost operat de urgență și este intubat la ATI. „În continuare în stare foarte gravă”

Două echipaje SMURD, dintre care unul cu medic și un echipaj SAJ de tip C au intervenit la fața locului. Salvatorii l-au găsit pe unul dintre ei inconștient și politraumatizat. Tânărul de 21 de ani a fost intubat și transportat de urgență la UPU Sibiu. 

Ulterior echipajele IPJ Sibiu au găsit o a doua victimă la fața locului. Tânărul  de 17 ani prezenta leziuni incompatibile cu viața și, din păcate, tânărul a fost declarat decedat.

Date fiind circumstanțele și consecințele evenimentului, polițiștii Serviciului Rutier Sibiu efectuează cercetări în vederea stabilirii persoanei care conducea mopedul.

În cauză, s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, respectiv ucidere din culpă.

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus