Tânărul în vârstă de 21 de ani, rănit grav în accidentul petrecut în 19 ianuarie, pe DN 1, în zona Veștem, are o evoluție ușor favorabilă, dar starea lui rămâne gravă, transmite pentru Turnul Sfatului Decebal Todăriță, purtător de cuvânt al Spitalului Județean Sibiu.
„Pacientul este în continuare internat în secția ATI și are o evoluție ușor favorabilă în momentul de față, a fost detubat și urmează să fie reevaluat de specialiști, dar starea sa este in continuare una gravă.”
„Polițiștii au stabilit că un moped condus pe contrasens, pe banda 2 a direcției Vâlcea - Sibiu, a fost lovit de un autoturism condus de către un bărbat în vârstă de 43 de ani, din jud. Constanța”, transmitea la acea dată Elena Welter, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu.
Tânărul de 17 ani a murit pe loc, iar cel de 21 de ani a ajuns la spital în stare foarte gravă, cu traumatisme severe toracice, craniene si abdominale și cu afectarea organelor interne. A fost operat de urgență și a fost internat la ATI, intubat și ventilat mecanic.
Tânărul internat acum la ATI este bănuit de polițiști că ar fi condus scuterul.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: starea tanarului ranit acciden , supravietuitorul accidentului , accident scuter contrasens sib , spital judetean sibiu
Vizualizari: 987
Ultimele comentarii
Acum 49 minute
Dragan Cristina
Acum 50 minute
Emil
Acum 1 oră
Hermannstädter
Acum 1 oră
Valentino Versace
Acum 1 oră
John