Duminică,
14.09.2025
Cer Senin
Acum
19°C

Cinci eleve de la Lazăr, profil real, reușesc să facă o revistă a liceului premiată

Cinci eleve de la Lazăr, profil real, reușesc să facă o revistă a liceului premiată

Cinci fete de la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din Sibiu au reînviat o tradiție, după 18 ani, redând viață revistei liceului. Ele sunt Miruna Dospinescu, care se ocupă de grafica și tehnoredactarea revistei, Diana Iacob și Andra Dachin care se ocupă de tehnoredactarea revistei și de editarea materialelor, Andra Radu, care se ocupă de interviuri și de redactare și Ana Timofte care se ocupă de relațiile cu elevii, strânge texte și este persoana de contact. Chiar dacă ai avea tendința să crezi că măcar o parte din acest colectiv urmează un profil uman, ei bine, cele cinci sunt eleve în clasa a X-a I la matematică – informatică.  

Le-a venit ideea încă din clasa a VIII-a, când participau cu articole la revista gimnaziului coordonată de bibliotecara colegiului.

„Am văzut o revistă veche a liceului, de prin anul 2004, coordonată de elevi și ne-am gândit că ar fi foarte frumos să continuăm cu asta și chiar am avut idei în ceea ce privește felul în care va arăta revista. Chiar dacă am venit la mate-info suntem pasionate și de literatură”, spun fetele.

Anul trecut a fost primul an din ultimii 18 în care a apărut revista și fetele sunt determinate să-i confere continuitate, chiar dacă asta înseamnă că vor avea nevoie, la un moment dat, să-și găsească urmași. Revista apare în format tipărit și are până în 70 de pagini.

„Încercăm să încadrăm cumva formatul revistei într-o serie de criterii pentru a o trimite la olimpiadă. Astfel, apar două numere pe an, unul pentru un semestru și celălalt pentru alt semestru, dar ambele numere apar undeva în luna aprilie pentru a putea fi trimise la concurs. Anul trecut am participat la două concursuri. La unul dintre ele, la faza națională nu a fost punctată foarte mult, pentru că au concluzionat că are prea multă creație literară și prea puțină cultură, dar pe județ am luat locul I. Și am avut un concurs la Focșani, Tărâmul cuvintelor, unde am obținut cu revista premiul I ”, spun fetele. Muncesc astfel la revistă tot anul. La început este mai lejer, dar pe parcurs ce se apropie termenul limită, lucrurile se precipită.

Fetele sunt diferite, dar se completează

Pentru revistă au fost stabilite o serie de domenii cum sunt știința, arta, creația liberă, evenimentele. Apoi, fetele au o rețea prin care își anunță colegii că au nevoie de materiale pentru aceste domenii. Chiar dacă la început a fost mai greu, fetele spun că tinerii au început să devină din ce în ce mai receptivi.

„Avem colegi care anul trecut ne-au trimis multe materiale și trimit și anul acesta și știu că pot comunica mai ușor cu noi dar sunt și colegi care acum încep să trimită. Au văzut că anul trecut a mers revista și chiar a ieșit ceva și se gândesc că pot încerca și ei”, povestesc fetele.

Pe lângă text, revista se bazează foarte mult pe grafică și pe desene, realizate în mare parte de Miruna. Mai puțin pe fotografii.  

Miruna este pasionată de pictură

Miruna este pasionată de artă. Fata povestește cu o dragoste care mocnește și cu o sclipire aparte în ochi, că de la patru ani știa că își dorește să picteze. În glasul ei se simte o tristețe închisă adânc în suflet, căreia nu-i permite să iasă, decât ocazional.

 

„Îmi doream foarte mult să merg la Arte, la liceu, dar nu m-a lăsat mama. Spune că nu pot trăi dintr-o carieră de artist. Acesta este motivul pentru care la revistă am ales să fac grafica și coperta și tot ce ține de această artă. Este singurul lucru pe care știu că o să-l fac mereu cu plăcere”, spune Miruna.

Și fata este foarte talentată. S-a născut în județul Argeș și își amintește că atunci când era mică, bunica ei a dus-o la un cerc de pictură unde a avut-o ca dascăl pe artista Elena Stoica. La 10 ani însă, s-a mutat cu familia în Sibiu și nu a mai putut continua orele. De atunci, Miruna este autodidact și încearcă să învețe cât de mult singură. Fata recunoaște că nu-i place profilul pe care îl urmează, dar nu a avut de ales și își cultivă pasiunea, cât poate, pe margine. Nici pe viitor nu poate spune că are neapărat o direcție în care să se îndrepte cu certitudine, dar la acest moment a ales psihologia unde are de gând să îmbine arta în vindecarea de suflete.

Diana știe să pună punctul pe I

Dianei îi place mult eseistica pe teme sociale.

„Îmi place să fac și texte literare, dar mai mult pe acțiune. Nu știu, sunt o persoană mai exactă”. Diana face parte și din grupul de dezbateri al colegiului și prietenele ei spun că este foarte bună la argumentări și la pus punctul pe I. Și-ar dori să continue pe programare, arhitectură, i-ar plăcea și avocatura, dar nu ar spune nu nici unei meserii într-un laborator, pentru că îi place și biologia. Poate genetică. Mai are timp să se decidă.

Andra se exprimă prin artă

Andra Dachin spune că s-a alăturat redacției pentru că îi place foarte mult să se exprime prin artă: de la poezii și până la dans.

„Am vrut să-mi public poeziile și chiar anumite fotografii”. Fata spune că este pasionată de informatică și își dorește să facă o carieră din asta, dar nu va renunța la pasiunile ei. „Îmi place foarte mult să citesc, să scriu. Îmi place arta, în general”.

Celeilalte Andra îi place să se exprime liber

Andra Radu spune că literatura, psihologia, fizica și fotografia sunt domeniile în care se simte în elementul ei.

„În ceea ce privește literatura, îmi place că la revistă mă pot exprima liber și am putut să-mi public poeziile sau compunerile, dar și să observ ce au scris alții. Asta îmi place cel mai mult. Că pot citi poezie, pentru că nu are un public așa larg ca alte tipuri de literatură și mă bucur să văd că mai mulți tineri din liceu îmi trimit poezie”, spune Andra.

Nu este încă decisă ce va face pe viitor, dar sigur va fi ceva în domeniile enumerate mau sus, poate fizica. Iar literatura îi va rămâne mereu ca pasiune, de asta este sigură.

Ana este extrovertită

Ana spune că anul trecut a lucrat la tehnoredactarea revistei, dar anul acesta și-a schimbat misiunea pentru ca fiecare dintre fete să experimenteze cât mai multe compartimente.

„Mi se pare că sunt cea mai extrovertită din grup și atunci am decis să am și acest rol de a comunica cu restul elevilor și de a strânge materiale. Este destul de greu să vii cu idei bune pentru o revistă a liceului, pentru că, pe de o parte ne dorim să fie o revistă lăzăristă, cu un aer oarecum academic și de aceea încercăm să ținem domenii ca știință sau cultură, dar am fost încurajate de alți colegi să fie și o revistă mai lejeră și mai accesibilă pentru ei. De asta trebuie să lucrăm la idei și să venim cu ceva care chiar să-i intereseze pe colegi”, își dorește Ana.

Fetele spun că se folosesc și de oportunitățile pe care internetul le oferă și lansează întrebări pe Instagram și în funcție de răspunsuri aleg un subiect. Se inspiră mult și din temele pe care le au la clasă sau dezbaterile de după. Și Anei îi place să deseneze, dar spune că nu se descurcă la fel de bine ca Miruna. Este totuși un hobby și îl va folosi și în ceea ce-și dorește să facă pe viitor pentru că se va îndrepta spre arhitectură. Ana spune că în ceea ce privește cariera ei și-ar dori să-și îmbine cumva pasiunile: arhitectura cu fizica, desenul cu fizica sau poate chiar cu muzica deși i se pare puțin cam târziu să se mai dedice acestui ultim domeniu.

Mesajele celor cinci tinere către tineri

Fetele au vrut să transmită câte un mesaj tinerilor din generația lor. Astfel, Andra Radu le transmite nu le fie frică să se exprime și să-și urmeze pasiunile. „Acum că noi lucrăm la revistă și revista ține de libera exprimare, sperăm ca elevilor să nu le fie frică și să-și dea frâu liber ideilor”, spune ea.

Miruna îi îndeamnă să aibă mai mult curaj decât a avut ea. „Pentru că știu mulți adolescenți care se exprimă prin artă și nu se regăsesc în științele exacte le-aș spune să aibă curajul să facă ce-și doresc și să înflorească în domeniile în care se simt cel mai bine. De exemplu, când eram mică și mergeam la acel cerc de pictură, am participat la multe concursuri și luam premii internaționale în Turcia, Tokio, India, dar acum nu am mai putut evolua”, spune cu tristețe.

Diana le transmite să țină minte că materia predată la școală este doar un început. „Face foarte puțin parte din ce există în toată lumea aceasta ca și informație. Sută la sută trebuie să încerci să te informezi mereu despre lucruri noi ca să-ți îmbogățești orizonturile.”

Andra Dachin îi încurajează pe tineri să fie ei înșiși. „Să nu le fie frică să fie diferiți față de alții. Mi se pare că acesta este cel mai important lucru în viață: să te dezvolți mereu, prin orice metodă poți, indiferent ce cred alții.”

Ana le spune să fie mereu curioși. „Să nu creadă că știu deja totul. Întotdeauna să exploreze cât mai mult și să încerce să găsească frumusețea și în lucrurile pe care le învață. Este important să rămâi curios și să cauți”, spune Ana.

Fetele au toată susținerea profesorilor lor și îi îndeamnă pe colegii de la Lazăr să-și trimită scrierile către revista liceului, pentru ca produsul final să-i reprezinte cu adevărat.    

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Raluca Budușan

de Raluca Budușan

Sănătate, Educație
Telefon:
0766 905 671

Comentarii

2 comentarii

Sparrow

Acum 2 ani

Bravo fetelor! Ce frumos! Aveti tineretea de partea voastrā! Faceti lucruri frumoase! Bravo cu voce tare!
Raspunde

Peta Vasile

Acum 2 ani

Succes fetelor!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus