Marți,
19.08.2025
Ceata
Acum
13°C

Amsterdam interzice fumatul ţigărilor cu marijuana în locuri publice începând din mai 2023

Amsterdam interzice fumatul ţigărilor cu marijuana în locuri publice începând din mai 2023

Fumatul ţigărilor cu marijuana nu va mai fi permis în spaţiile publice din zonele istorice ale oraşului Amsterdam începând cu jumătatea lunii mai 2023, în contextul unor noi reglementări adoptate de oficialii olandezi pentru a contracara efectele negative ale turismului de masă, informează DPA, citat de Agerpres.

Potrivit altor măsuri care vor intra în vigoare ulterior, restaurantele trebuie să închidă mai devreme, iar lucrătorii sexuali din Cartierul Roşu să-şi încheie activitatea mai devreme, potrivit unui anunţ al municipalităţii locale.

Măsurile au drept scop sporirea siguranţei şi a confortului rezidenţilor acestui cartier, se mai spune în acel anunţ, care menţionează că, pe timpul nopţii, atmosfera poate fi uneori ''foarte sumbră''.

Rezidenţii au reclamat de-a lungul anilor consumul de alcool în exces, gălăgia şi fumatul de ţigări cu marijuana. Turiştii atrag de asemenea traficanţi de droguri care sporesc infracţionalitatea şi pericolele de pe străzi, a precizat municipalitatea olandeză.

Una dintre principalele atracţii turistice în Amsterdam sunt cafenelele în care turiştii pot cumpăra mici cantităţi de haşiş şi marijuana.

Oficialii municipali analizează posibilitatea de a limita vânzările din cafenele la intervalul orar 16:00-01:00.

Noile reguli fac parte dintr-un set de măsuri mai ample care vizează protejarea localnicilor, alte reglementări ulterioare urmând să interzică localurilor să mai primească clienţi după ora 01:00.

Lucrătorii sexuali trebuie să-şi încheie activitatea până la ora 03:00 şi nu la ora 06:00 ca până acum.

foto Pixabay

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

1 comentarii

Axel

Acum 2 ani

Amsterdam e plin de drogati si degenerati. Aia isi baga in vena pe strada, iar ei dau legi anti iarba :)))))....... behold, vest 2023.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus