Ce ar putea face Organizația Națiunilor Unite în cazul Ucrainei

Am înțeles că pe 22 februarie, adică tocmai în pragul împlinirii unui an de la declanșarea agresiunii ruse la adresa Ucrainei, este convocată o întrunire „specială” a Adunării Generale a ONU. S-a spus că ar fi prilejul (scopul) înaltului for de a găsi o formulă de pace. Ar fi bine. Văduvită cum este de puteri, ONU a rămas totuși singurul organism de talie internațională care ar mai avea o influență în atenuarea conflictelor. Voința mondială exprimată hotărât în circumstanțele actuale de popoarele lumii sub forma unei hotărâri a ONU ar putea avea un puternic ecou și efect psihologic. Cine n-ar respecta-o s-ar expune nu numai în fața adversarilor ci în fața întregii lumi.

S-ar putea imagina o astfel de inițiativă?

Răspunsul ar putea fi da, dar cu unele urgente retușuri structurale ale instituției.

Mai întâi să precizăm că rostul principal al înființării la timpul său a Organizației Națiunilor precum și după cea de a doua conflagrație mondială a Organizației Națiunilor UNITE, a fost asigurarea păcii. În acest sens s-a definit noțiunea de agresor și agresiune, s-a înființat Consiliul de Securitate ca organism special menit să combată agresiunea și să asigure pacea. O vreme s-a crezut și s-a sperat că marile puteri pe mâna cărora a fost dat acest Consiliu își vor face datoria neutral și echilibrat. Pe timpul războiului rece ca și de prezent când înșiși marile puteri sunt la originea teribilei confruntări, Consiliul nu se mai justifică decât dacă este adus în situația de a decide eficient. În acest scop regula cuprinzătoare a unanimității care paralizează deciziile prin dreptul de veto ar trebui înlocuită cu regula majorității calificate a tuturor membrilor Consiliului. Dacă nu, Adunarea Generală a  ONU să preia sarcina Consiliului și să adopte hotărâri conform statutului său de organizare și funcționare.

Ce s-ar putea face în cazul Ucraina?

Disputa ruso-ucraineană este pe Crimeea și Donbas. Cel puțin aceste pretenții le afișează Rusia „pe față, sub pretext istoric și etnic, deși în 1991 și 1994 i-a recunoscut Ucrainei suveranitatea inclusiv asupra acestor teritorii. Se spune da, dar trebuie să ținem seamă de voința reală a populației din aceste ținuturi care acum, afirmativ, ar fi pro rusă. Rusia s-a și grăbit să dea glas acestei idei organizând așa zise referendumuri prin foc și sânge.

Ca o alternativă, Adunarea Generală a  ONU ar putea cere evacuarea de îndată a teritoriilor disputate atât de către Rusia cât și de către Ucraina, să le preia în propria administrare și să organizeze sub egida sa consultarea reală a populației. Nu a unei populații bulversate în urma războiului ci, în condiții de liniște și pace, să readucă și să reașeze populația în condiții cât-de-cât apropiate celor dinaintea agresiunii. În acest mod s-ar tranșa problema fie pe ideea de neutralitate fie balansând de o parte sau alta, voință ce ar trebui respectată de toată lumea.

Soluție utopică? Depinde de ce se ascunde dincolo de aparențe.

Dacă scopul Rusiei este doar Crimeea și Donbasul, respectiv crearea unei umbrele de protecție între est și vest pe o zonă neutrală, măsura ar putea fi o componentă a unei soluții realiste. Agresiunea Pornită pe calcule greșite agresiunea nu-și poate atinge scopul. Ucraina s-a dovedit a fi o țară și un popor care, sprijinită de occident, nu poate fi înfrântă. De cealaltă parte, Rusia ca mare putere nu se poate da bătută. Ar fi o înfrângere umilitoare pentru țară cum și o grea răspundere pentru inițiatorii agresiunii. Există deci pericolul continuării sine die a confruntării. ONU nu poate rămâne pasivă în fața unei atari posibile evoluții. Are, prin însăși rațiunea de a fi, justificarea, obligația și posibilitatea să intervină. Este un moment istoric de responsabilitate pe seama sa, pe seama tuturor popoarelor mari sau mici ce o compun.

Dacă însă scopul Rusiei este cel reafirmat recent cu claritate de Serghei Lavrov și care depășește cu mult Ucraina, respectiv acela de a pune capăt hegemoniei mondiale a occidentului, lucrurile pot lua o turnură fără niciun control. Dacă ideii i se alătură și China, Coreea de Nord sau Iranul cu toatele înarmate până-n dinți și deplin încrezătoare în armele lor, există pericolul unei confruntări la scară mondială căreia nimeni - nici ONU - nu-i vor putea face față. Și încă un pericol enorm : scăparea de sub control a nervilor, a stăpânirii de sine.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi